Foto Visul lui Alin Tișe de a transforma gunoaiele în energie continuă. Anunț important făcut de Consiliul Județean Cluj
- Scris de Sergiu Vlăgea
- 26 Sep 2024, 13:13
- Administraţie
- Ascultă știrea
Un nou pas important în vederea transformării deșeurilor în energie. A fost finalizată etapa de proiectare a primei instalații de tratare, prin dezintegrare moleculară, a deșeurilor municipale de pe teritoriul județului Cluj.
Consiliul Județean Cluj a primit, spre analiză și aprobare, proiectul tehnic (PT) aferent contractului de lucrări încheiat în luna mai 2024 cu societatea Waste Powertech SRL, privind proiectarea și execuția primei instalații de tratare prin dezintegrare moleculară pentru valorificarea energetică a deșeurilor municipale din județul Cluj.
Investiția beneficiază de autorizație de construire încă din luna august 2024. Amplasamentul a fost predat antreprenorului, care a demarat deja lucrările de amenajare, în perioada imediat următoare urmând să demareze construcția propriu-zisă.
„Odată cu finalizarea etapei de proiectare, putem da curs lucrărilor propriu-zise de execuție la această importantă instalație, care va schimba substanțial paradigma modului în care județul Cluj abordează problema deșeurilor. Prin dezintegrare moleculară gunoaiele încetează să mai reprezinte o problemă și devin o sursă de energie și, în final, de bani. Îmi doresc să putem anunța cât de curând începerea lucrărilor efective de montare a stației în zona tehnică a C.M.I.D. Cluj, în imediata apropiere a Stației de sortare și a Stației TMB. Acestea sunt prevăzute să dureze maxim 12 luni”, a transmis șeful CJ Cluj, Alin Tișe.
Viitoarea instalație, integral automatizată, are rolul de a reduce semnificativ cantitățile de deșeuri municipale rezultate din sortarea reciclabilului și tratarea mecano-biologică, astfel încât județul Cluj să poată respecta ținta stabilită prin Strategia Națională de Gestionare a Deșeurilor: valorificarea energetică a minim 15% din deșeurile municipale până în 2025.
De altfel, din estimările Consiliului Județean, energia verde astfel produsă de-a lungul unui an va putea acoperi consumul forului administrativ, al stadionului Cluj Arena și al instituțiilor subordonate.
Amintim faptul că valoarea adjudecată a contractului de proiectare și instalare a stației de dezintegrare moleculară, cu o capacitate de cca. 25.000 tone deșeuri reziduale/an, este de 60.794.052 lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată din fonduri proprii ale Consiliului Județean Cluj.