Amenzi uriașe pentru cei care construiesc fără autorizație la Turda. Ce prevede noul Cod al Urbanismului
- Scris de Oana Doroșenco
- azi, 15:40
- Administraţie
- Ascultă știrea
Noul Cod al urbanismului aduce schimbări importante pentru proprietarii din Turda care vor să construiască, să extindă sau să modifice o locuință.
Primăria Municipiului Turda informează cetățenii că, începând cu data de 25 august 2026, au intrat în vigoare prevederile Legii nr. 169/2026 privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 10 august 2026.
Noul Cod aduce modificări importante în ceea ce privește urbanismul, autorizarea și executarea lucrărilor de construcții, inclusiv în materia răspunderii contravenționale și a sancțiunilor aplicabile pentru nerespectarea prevederilor legale.
Este important de precizat că noile limite ale sancțiunilor sunt stabilite prin legislația națională, prin Legea nr. 169/2026.
Pentru proprietarii care intenționează să construiască, să extindă, să modifice sau să intervină asupra unei construcții, respectarea documentației și a condițiilor legale este esențială.
Printre situațiile care pot atrage sancțiuni se numără:
- executarea unor lucrări fără autorizația necesară;
- executarea lucrărilor cu nerespectarea prevederilor autorizației de construire;
- modificarea unei construcții fără respectarea documentației aprobate;
- nerespectarea regimului de înălțime prevăzut în autorizația de construire;
- alte încălcări ale prevederilor legale în materia urbanismului și autorizării lucrărilor de construcții.
În cazul anumitor încălcări privind autorizarea lucrărilor, noul Cod prevede amenzi cuprinse între 50.000 și 1.000.000 de lei, în funcție de gravitatea faptei și de impactul asupra vecinătăților.
De asemenea, pentru nerespectarea regimului de înălțime prevăzut în autorizația de construire sau modificare, sancțiunile pot fi cuprinse între 50.000 și 500.000 de lei pentru fiecare nivel neautorizat.
Pentru alte categorii de contravenții, amenzile sunt stabilite în funcție de fapta săvârșită și pot varia între 1.000 și 100.000 de lei.
"Primăria Municipiului Turda recomandă cetățenilor ca, înainte de începerea unei lucrări, să verifice dacă aceasta necesită autorizație și să se asigure că lucrările sunt realizate cu respectarea documentației aprobate și a prevederilor legale în vigoare. O informare corectă înainte de începerea lucrărilor poate evita situațiile care duc la sancțiuni", transmite Primăria Turda.











