Asfalt la foc automat pe drumul turistic Răchiţele - Ic Ponor

Asfalt la foc automat pe drumul turistic Răchiţele - Ic Ponor
Pe drumul turistic Răchiţele-Ic Ponor se lucrează de zor în aceste zile pentru a reabilita cât mai mult din cei 21 de kilometri de drum înainte de venirea iernii.

Mircea Avram, directorul Regiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat (RAADPP) al judeţului Cluj, care se ocupă de implementarea proiectului, a declarat că până acum a fost turnat primul strat de asfalt pe 17 kilometri de drum, iar acum se lucrează la turnarea celui de-al doilea strat, de uzură.

Obiectivul RAADPP este acela de a aşterne cu asfalt cât mai mult din cei 21 de kilometri de drum în săptămânile care au rămas, până la începutul lunii octombrie, după care, practic, în această zonă îşi poate face simţită prezenţa iarna.

Vrem să turnăm cât mai mult asfalt , pentru că este cel mai scump şi vrem să decontăm cât mai mult din fondurile europene pe care le avem la dispoziţie pentru acest proiect. Lucrările secundare, precum trasarea marcajelor, instalarea indicatoarelor, le putem face şi în lunile noiembrie şi decembrie", a afirmat directorul Mircea Avram.

Directorul RAADPP mai informează că pentru lucrările care se vor efectua în satul Răchiţele, pe o distanţă de circa 3 kilometri, se are în vedere închiderea circulaţiei, din cauza drumului foarte îngust care există aici, de circa 4,5 m, şi a camioanelor cu buşteni, care îl tranzitează.

Lucrările care au mai rămas de efectuat pe acest drum au o lungime de circa 21 de kilometri şi au fost evaluate la 18,2 milioane de lei. Asocierea Drumuri şi Poduri Judeţene Cluj SA - SC Cridov SRL a câştigat licitaţia organizată în acest sens cu o propunere financiară de 13,3 milioane de lei.

Licitaţia iniţială a fost câştigată în 2009 de asocierea dintre firmele MBS Group Turda, Alfa Rom Satu Mare şi Nemzetkozi Betonut Kft. din Ungaria, pentru suma de 34 de milioane de lei.
Între constructor şi beneficiar (CJ Cluj) au apărut numeroase neînţelegeri legate de suplimentarea valorii lucrării, care au dus în 2013 la rezilierea contractului. CJ Cluj a cerut o expertiză asupra lucrărilor efectuate şi în urma prezentării concluziilor acesteia, care arătau că ar fi fost făcute lucrări care nu au respectat standardele de calitate cerute, a depus şi o sesizare la Departamentul de Luptă Antifraudă şi la Direcția Națională Anticorupție.

Finanțarea investiției este asigurată prin Programul Operațional Regional, din Fondul European de Dezvoltare Regională, bugetul central de stat şi bugetul propriu al CJ Cluj. Pentru a nu pierde banii europeni reabilitarea drumului turistic trebuie terminată până la sfârşitul anului.

Comenteaza