Au fost reluate lucrările de reabilitare şi modernizare a drumurilor judeţene
- Scris de Ziua de Cluj
- 16 Feb 2017, 15:43
- Administraţie
- Ascultă știrea
În acest context, pe drumul judeţean DJ 109B Fundătura - Corneşti se execută în momentul de faţă lucrări de realizare de acostamente, casete în corpul drumului şi drenuri de fund de şanţ care vizează un tronson de drum în lungime de 17,1 kilometri, de la kilometrul 0+000 până la kilometrul 17+10, informează forul judeţean clujean.
"Reabilitarea şi modernizarea drumurilor judeţene reprezintă, aşa după cum am mai afirmat, o prioritate absolută a actualului mandat în fruntea Consiliului Judeţean, motiv pentru care am dispus reluarea cât mai rapidă a lucrărilor astfel încât să folosim la maxim fiecare zi cu condiţii meteo prielnice. În acest fel vom reuşi să reabilităm anul acesta un număr cât mai mare de drumuri, cu consecinţe favorabile pentru economia judeţului şi pentru toţi locuitorii acestuia" a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.
În ceea ce priveşte lucrările recent reluate, trebuie precizat că execuţia drenurilor de fund de şanţ se realizează prin intermediul unor lucrări complexe care au drept scop păstrarea calităţii căii de rulare şi prelungirea duratei de folosinţă a acesteia. Lucrările constau în realizarea de şanţuri în care sunt poziţionate tuburi de colectare a apei pluviale acumulate în zona carosabilă, acestea fiind protejate de material geotextil şi acoperite cu material granular.
Lucrările de investiţii pe acest drum judeţean se derulează în baza „Programului de lucrări de modernizare şi reabilitare" aprobat prin Hotărârea Consiliului Judetean Cluj nr. 180/22.07.2016, prin proiectul de „Modernizare şi reabilitare drumuri judeţene în judeţul Cluj, Etapa a II-a, DJ 109B Fundătura - Corneşti, km 0+000 - km 17+100". Anterior, cei 17,1 kilometri au fost deja asfaltaţi prin turnarea a două straturi de asfalt - binder şi strat de uzură, lucrările fiind încheiate anul trecut, înainte de termenul limită stabilit.
Calitatea lucrărilor este verificată permanent de reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Cluj şi de diriginţii de şantier din cadrul Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Judeţului Cluj, mai informează forul judeţean.