Foto Autostrada A10 Sebeș-Turda: Luminiţa de la capătul... lucrărilor la alunecarea de teren
- Scris de Ziua de Cluj
- 21 Apr 2023, 08:36
- Administraţie
- Ascultă știrea
Vin şi vești bune de pe autostrada A10 Sebeș-Turda. La începutul lunii mai ar putea fi finalizate reparațiile în zona alunecării de teren.
Antreprenorul Pizzarotti lucrează pentru a rezolva problemele cu alunecarea de teren de pe Autostrada A10 Sebeș-Turda, în zona Alba Iulia Nord. Lucrările sunt în garanţie, iar alunecarea de teren care afectează sensul de mers Sebeș-Turda a impus restricții de trafic.
Pe perioada instituirii restricțiilor traficul este deviat astfel: ieșirea de pe autostradă se va realiza, prin nodul rutier Alba Iulia Nord, prin breteaua 3, către sensul giratoriu de pe DN 1, km 386+140, din care se va realiza și revenirea pe autostrada A10, prin utilizarea bretelei de acces 4.
Inițial remedierea reparațiilor pe autostrada A10 Sebeș-Turda, în zona Alba Iulia Nord, în urma alunecărilor de teren era estimată la 30 de zile. De la 30 de zile de restricţii de circulaţie pe A10 au ajuns la 90 de zile. La solicitarea antreprenorului Pizzarotti, restricțiile pe sensul de mers Sebeș-Turda pe A10 au fost prelungite în luna februarie cu încă 60 de zile, reluarea traficului fiind posibilă în luna mai.
Între timp, în zona alunecării de teren de pe autostrada A10 Sebeș-Turda, lucrările au avansat destul de bine, în momentul de față fiind aproape de nivelul autostrăzii şi mai trebuie pusă piatră, stratul de balast, BSC-ul și straturile de asfalt, potrivit informaţiilor ziarulunirea.ro.
În prima jumătate a lunii mai lucrările de reparații se pare că vor fi finalizate. În filmarea cu drona realizată joi, 20 aprilie a.c., de către ziarulunirea.ro, pe A10, la Alba Iulia Nord se punea în continuare piatră și se freza asfaltul de pe cealaltă bandă.
La alunecarea de teren de la Alba Iulia nord, până acum a fost excavat terenul, s-au realizat treptele infrățite potrivit planului de alunecare, a fost turnat un element stabilizator pe un masiv de beton, s-a realizat sistemul de drenuri, s-au ridicat gabioanele şi s-au făcut umpluturile de piatră spartă.