Autostrada Transilvania, întârzieri mari şi pe tronsonul Câmpia Turzii - Târgu Mureş FOTO/VIDEO

Autostrada Transilvania, întârzieri mari şi pe tronsonul Câmpia Turzii - Târgu Mureş FOTO/VIDEO
Câteva dintre loturile de autostradă de pe această rută se află încă la stadiul "0" de execuţie.


ZIUA de CLUJ a scris săptămâna trecută despre întârzierile mari în ceea ce priveşte execuţia tronsoanelor din Autostrada Transilvania, de la Cluj spre Borş. Situaţia nu este mai fericită nici în cealaltă direcţie, de la Câmpia Turzii la Târgu-Mureş.

Cei peste 50 de kilometri de autostradă dintre cele două oraşe sunt împărţiţi în 5 loturi, 3 loturi pe tronsonul Ogra (jud. Mureş) - Câmpia Turzii, de 3,6 km, 17,9 km, respectiv 15,6 km şi alte 2 loturi pe tronsonul Târgu-Mureş - Ogra, unul de 9 km (4,5 km autostradă, 4,5 km drum de legătură), iar cel de-al doilea de 10,1 km.

Potrivit Companiei de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), lucrările pe cele trei loturi ale tronsonului Ogra - Câmpia Turzii se află încă în perioadă de proiectare, deşi contractele au fost semnate din luna mai 2016 şi au termene de finalizare a lucrărilor decembrie 2017 (lot 1) şi iulie 2018 (lot 2 şi 3). Loturile 1 şi 3 au stadiu de realizare 0 iar lotul 2 - 4%.

Pe tronsonul Târgu Mureş - Ogra, lucrurile stau ceva mai bine pe lotul 2, unde proiectul este realizat în proporţie de 17,21 %, cu termen de finalizare decembrie 2017, dar pe lotul 1 contractul cu vechiul contructor a fost reziliat, iar acum se află în curs o nouă procedură de atribuire de lucrări. Se estimează că lucrările vor începe în iulie 2017 şi se vor termina în decembrie 2018. Stadiul actual de execuţie şi pe acest lot este 0.

Această întârziere a fost semnalată şi de Asociaţia Pro Infrastructura, care monitorizează marile lucrări de investiţii din România şi care a publicat recent o filmare cu drona pe acest şantier, însoţită de următorul mesaj:

"Prima filmare aeriană din campania de monitorizare a proiectelor de infrastructură pe anul 2017 nu ne aduce tocmai vești bune. Pe autostrada A3, sectorul Câmpia Turzii - Târgu-Mureș, se lucrează abia pe circa 10 km din totalul de 55 km. CNAIR și MInisterul Transporturilor nu au găsit încă soluții pentru a emite antreprenorilor Autorizația de Construire, deși au trecut mai bine de 2 ani de la semnarea contractelor de execuție (mai exact februarie 2015)!

Motivul invocat de către autorități pentru acest blocaj este faptul că lipsește o revizuire a Acordului de Mediu. În contradicție însă, surse din domeniu, inclusiv din CNAIR, ne spun că ar fi posibilă emiterea autorizațiilor de construire pe acordul de mediu existent, întrucât nu există modificări majore față de proiectul inițial. Avem chiar și un precedent în acest sens, respectiv secțiunea Gilău-Nădășel a aceleiași autostrăzi (momentan aflată în curs de finalizare)."

Reprezentanţii Pro Infrastructura solicită CNAIR și Ministerului Transporturilor din România asumarea de decizii urgente în vederea deblocării situației, pentru a evita pierderea unui alt an de construcție pe acest proiect deja aflat în întârziere majoră.

 

 

Comenteaza