Bani olandezi gratuiţi pentru amenajarea Someşului pentru navigaţie VIDEO
- Scris de Mihai Prodan
- 18 Ian 2012, 11:56
- Administraţie
- Ascultă știrea

"Au fost voci şi în media clujeană şi în societatea civilă care au cerut acest proiect. Primele discuţii concrete au fost ieri cu ambasadorul Olandei, care ne-a anunţat că în mod gratuit este dispus să elaboreze o serie de studii premergătoare printr-un program finanţat de guvernul olandez. Olanda este o ţară plină de canale, pe care circulă nave de diverse dimensiuni", a spus primarul interimar Radu Moisin.
Dezbaterea publică pentru acest proiect este programată pentru luna februarie, spune Moisin. "După aceea vom putea şti ce-şi doresc clujenii şi vom şti cum să facem studiile preliminare, inclusiv din punct de vedere al fezabilităţii economice", a adăugat primarul interimar. Acesta adaugă că Primăria va încerca să acceseze şi fonduri puse la dispoziţie de autorităţile din Uniunea Europeană, în afară de liniile de finanţare deja cunoscute. "Pe lângă fondurile europene pe care vrem săle accesăm sunt şi alte linii de finanţare deschise de autorităţi din UE. Nu prea sunt cunoscute opiniei publice, dar există şi vom încerca să le accesăm şi pe acelea, pentru a mai creşte veniturile la bugetul municipiului", a conchis el.