Boc nu vrea crematoriu uman în oraş VIDEO

Boc nu vrea crematoriu uman în oraş VIDEO
Niciun crematoriu uman nu va fi construit în Cluj-Napoca, cel puţin cât timp primar în oraş este Emil Boc.
Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

"Nu am în vedere autorizarea niciunui crematoriu în oraş, nici eu nici colegii mei", a spus astăzi Emil Boc, întrebat ce soluţii există la criza locurilor de veci din oraş. Declaraţia vine după ce Consiliul Local din oraş s-a asociat la începutul acestui an cu o firmă privată, RDK Cremation, pentru construirea unui crematoriu uman în cartierul Mănăştur. În urma protestelor vehemente ale locuitorilor din zonă, CL a dat înapoi şi a anulat asocierea.

Reprezentanţii companiei au dat în judecată Consiliul Local şi Primăria pentru anularea actului administrativ, la Tribunalul Cluj. La primul termen, din 22 iunie, instanţa a decis amânarea cauzei pentru studierea actelor depuse la dosar. Având în vedere că magistraţii au intrat în vacanţă judecătorească, următorul termen a fost fixat pentru 5 octombrie.

Amintim, soluţia lui Emil Boc pentru criza locurilor de veci din Cluj-Napoca este înfiinţarea unui cimitir în Borhanci. El spune că în doi ani cimitirul din Valea Chintăului va deveni neîncăpător.

Etichete
Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .