Boc se jură că nu fură. Vezi reacţia primarului

Boc se jură că nu fură. Vezi reacţia primarului
Primarul municipiului Cluj-Napoca se simte obligat să fie transparent, de vreme ce guvernul a luat decizia - încă la începutul acestui an - să mărească pragul pentru achiziţiile atribuite în mod direct.

Boc a anunţat că va sfida această permisivitate pentru că vrea să fie mai corect decât prevede legea. Site-ul Primăriei Cluj-Napoca va cuprinde, începând din august, şi componenta achiziţii publice, astfel că pentru toate contractele ce trec de 500 de euro se vor efectua selecţii de oferte.

Edilul Clujului, Emil Boc, s-a trezit acum, la jumătatea anului 2013 că se impune să fie transparent, de vreme ce valoarea contractelor atribuite prin încredinţare directă a crescut enorm, prin bunăvoinţa guvernului. Încă de la începutul anului guvernul a decis să modifice pragul sumelor prevăzute în procedurile de achiziţii directe. Dacă iniţial un contract pentru produse şi servicii putea fi atribuit direct numai dacă avea o valoare de până la 15.000 de euro, în prezent această sumă a ajuns la 30.000 de euro. În cazul contractelor de lucrări, s-a urcat de la 30.000 de euro la 100.000 de euro.

„Eu am spus încă de la început că nu este oportun să vii cu o astfel de soluţie, cu atât mai mult cu cât noile prevederi ale legii nu impun nici măcar o procedură de cerere de oferte, iar asta mi se pare foarte grav", a explicat primarul Emil Boc. Aşa se face că acesta a luat decizia să devină un primar transparent şi să facă el mai mult decât spune legea. „Noi vom publica pe site-ul primăriei absolut toate achiziţiile publice directe. Practic, toată lumea va putea vedea ce cumpără primăria. Pentru toate aceste achiziţii se vor face selecţii de oferte. În cazul achiziţiilor de până la 30.000 de euro, vom lăsa anunţul de intenţie trei zile pe site. Firmele vor putea veni cu oferte şi tot ce vor propune va fi afişat pe site. Contractul va fi atribuit pe formula celei mai avantajoase oferte financiare. Pentru achiziţiile de până la 100.000 de euro, anunţul va sta pe site şspte zile, iar procedura de desemnare a câştigătorului va fi aceeaşi. Aici, dacă nici o firmă nu se arată interesată, facem achiziţionarea din catalogul de pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice", a spus Boc. El a fost de părere că toate administraţiile ar trebui să fie obligate să se comporte la fel de transparent.

Întrebat de ce nu a fost la fel de transparent şi până în prezent, Emil Boc a răspuns că pentru o sumă de 30.000 de euro nu se impunea efortul: „Înainte nu aveam prag pe achiziţii de 100.000 de euro. Este o sumă". Liderii USL i-au cerut de mai multă vreme primarului să publice pe site toate achiziţiile publice ale instituţiei. "Primarul se plânge de faptul că guvernul a dat liber la achiziţii publice, dar primăria nu este în stare să publice pe propriul site care sunt norocoşii câştigători ai licitaţiilor de milioane de euro pe care le organizează. Mai mult, de ani de zile, pe site, în locul adevăratelor decizii ale primarului găsim doar indicaţii preţioase despre localizarea rablelor abandonate în oraş. Primăria domnului primar este atât de transparentă încât pe site nu găseşti nici măcar declaraţia de avere a purtătorului de cuvânt. Emil Boc se laudă în şedinţele de Consiliul Local că va pune toate facturile Primăriei pe site, dar în fapt domnia sa nu este capabil să impună "aparatului de specialitate" pe care îl conduce să afişeze măcar toate deciziile primarului, adică munca de zi cu zi a unui primar. Publicarea acestor decizii o considerăm normală şi utilă. Nu înţelegem de ce Emil Boc le ţine la secret. Ce are de ascuns, oare?", a atras atenţia vicepreşedintele PNL, Ioan Bîldea, la începutul acestei luni.

Consilierii locali USL au organizat anul acesta chiar şi o conferinţă de presă în care au demonstrat, cu documente, că nici măcar ei nu primesc informaţii de interes public. Ei au cerut mai multe date legate de banii pe care primăria i-a cheltuit pe contractele pentru salubritate, spaţii verzi, iluminat, drumuri. Cererile lor pe legea nr. 544/2001 nu erau ieşite din termenul legal, iar ei nici nu fuseseră notificaţi că s-ar fi prelungit termenul, aşa cum prevede actul legislativ respectiv.

UPDATE În această dimineață, primarul Emil Boc a intervenit telefonic pentru a corecta informațiile prezentate de redactorul ZIUA de Cluj. Acesta a ținut să atragă atenția că modificările ce vizează achizițiile directe au intrat în vigoare doar de la începutul acestei luni și nu de la „începutul anului", cum se precizează în text. Mai mult, edilul Emil Boc a subliniat că decizia sa de a publica toate achizițiile pe site-ul public n-ar avea nici o legătură cu acuzele reprezentanților PNL. „Domnii de la PNL făceau referire la unele licitații majore. Eu am anunțat altceva, și anume, că vom publica pe site absolut toate achizițiile pentru care vom asigura și o procedură de selecție de oferte. Cred că nici o Primărie din România nu a mai recurs la o astfel de măsură până în prezent și ar fi trebuit să fiți corecți și să spuneți acest lucru", a comentat primarul Boc. Întrebat, din nou, de ce nu a aplicat această măsură și până în prezent, edilul a evitat să ofere un răspuns. (C.


 

 

Comenteaza