Preşedintele PDL Cluj îi cere lui Şova să le ceară scuze în mod public românilor pentru dezastrul lăsat în urmă la Ministerul Trasporturilor.
După ce Marius Nicoară a bătut palma cu şeful PDL, Daniel Buda, ca să-l pună pe Mihai Seplecan în fruntea Consiliului Judeţean, PSD-iştii anunţă că nu vor accepta o astfel de decizie. Vor merge până în instanţă.
Fostul premier Emil Boc recomandă PDL şi PNL să vorbească până în ianuarie 2015 despre o alianţă deschisă, nu de o fuziune, alianţă care să ducă la câştigarea alegerilor prezidenţiale şi care să nu fie una împotriva preşedintelui Traian Băsescu.
După ce au pierdut ruşinos alegerile de duminică, PNL şi PDL pun la cale scoaterea PSD pe linie moartă în administraţia locală. Singura piedică în calea realizării acestui plan pare a fi aroganţa cu care democrat-liberalii, atât în Consiliul Judeţean, cât, mai cu seamă, în Consiliul Local, îşi tratează foştii şi posibil viitorii aliaţi.
Aşa cum ZIUA de CLUJ anunţa încă de luni, odată cu prezentarea primelor rezultate parţiale oficiale, Daniel Buda va fi singurul europarlamentar cu buletin de Cluj
Potrivit calculelor care au la bază rezultatele parţiale oficiale ale alegerilor europarlamentare oferite de BEC la ora 11, clujeanul Daniel Buda este marele câştigător al redistribuirii voturilor.
Liderul PDL Cluj este dezamăgit de rezultatul obţinut de organizaţia pe care o conduce şi anunţă măsuri.
La momentul anunţării rezultatelor exit poll-urilor, în sediul PDL Cluj nu se afla nimeni. Doar fostul prefect al Clujului, Florin Stamatian, era pe coridor. Acesta nu a dorit să ofere nicio declaraţie, s-a rezumat doar să spună că "restul vin mai târziu".
PSD a câștigat clar alegerile europarlamentare 2014. PNL scoate un scor mai slab decât cel dorit, de 20%, iar PMP prinde Parlamentul European, informează realitatea.net.
Recomandări: