News alert Update Live Foto BUGETUL CLUJULUI 2025: 1 MILIARD DE EURO, jumătate din fonduri UE / Ce investiții sunt prevăzute pentru 2025
- Scris de Anca Mureşan
- 24 Feb 2025, 14:05
- Administraţie
- Ascultă știrea

Bugetul municipiului Cluj-Napoca pentru anul 2025 este de 4.9 MILIARDE LEI (997 milioane euro).
Primarul Clujului, Emil Boc, a prezentat proiectul Bugetului Municipiului Cluj-Napoca pentru anul 2025. Este cel mai mare buget din România, după București. Se înregistrează o creștere de 4.42% față de anul 2024. Un procent de 55% din bugetul Clujului provine din fonduri UE.
“Prima concluzie a bugetului pentru anul 2025 este pozitivă și sună simplu: Clujul crește din punct de vedere economic și bugetar. Este municipiul cu cel mai mare buget din România, după capitala țării, ceea ce demonstrează potențialul său economic și evoluția pozitivă. În ultimii 20 de ani, bugetul Clujului a crescut de 20 de ori. De la 26 de milioane de lei în 2003 la 5 miliarde de lei în 2025. Acest lucru reflectă dezvoltarea economică și socială a orașului”, a declarat primarul Emil Boc.
- 42 de proiecte finalizate în 2025
- 8 proiecte încep implementarea în 2025
- 13 proiecte vor avea licitații în 2025
- 60 de proiecte mutianuale
- 30 de programe susținute permanet
Amintim că, mai multe proiecte care țin de Cluj-Napoca și de Cluj primesc finanțare de la Guvern din bugetul național pentru anul 2025: Metroul, Centura Metropolitană, Trenul Metropolitan, Electrificarea căii ferate Cluj-Oradea – pasajul de la Tăietura Turcului, Conectarea Clujului la autostradă prin nodul de la Tureni, Spitalul Regional de Urgență, Autostrada Transilvania – lucrări finanțate cu 800 de milioane de euro. LISTA AICI!
Clujenii trebuie să știe că nu se măresc taxele și impozitele locale în 2025 decât cu rata inflației. De asemenea, se mențin politice sociale și de dezvoltare economică. Nu în ultimul rând, se reia procesul de bugetare participativă. Administrația locală propune și o creștere de 10% a fondurilor nerambursabile pentru cultură, sport, culte.
Cluj-Napoca a avut cel mai mare buget din România și în 2024, o sumă de 3,99 miliarde de lei. Din anul 2023, an în care Emil Boc a ajuns pentru prima dată primar al orașului, bugetul Clujului a crescut de 20 de ori.