Bugetul Clujului pentru 2019, supus votului luni! Refuz în 10 puncte din partea PSD, replica PNL de 36 milioane euro

Bugetul Clujului pentru 2019, supus votului luni! Refuz în 10 puncte din partea PSD, replica PNL de 36 milioane euro
| Foto: Primaria Cluj-Napoca

Proiectul bugetului municipiului Cluj-Napoca pentru anul 2019 urmează să fie adoptat în şedinţa Consiliului Local de luni, 15 aprilie 2019. Consilierii PSD ameninţă că nu vor vota, motivând că, în ultimii ani, deşi asumate de către edilul Clujului, proiectele propuse de către social-democraţi nu au fost implementate. În replică, liberalii îi acuză că au tăcut când Guvernul PSD-ALDE a privat oraşul de 36 de milioane de euro. 

Bugetul general al municipiului Cluj-Napoca pentru anul 2019 este în valoare de 1,54 de miliarde de lei, adică 326 de milioane de euro. Bugetul local este de 1,36 de miliarde de lei (287 milioane euro), împărţit în bugetul de funcţionare - 754 milioane lei (159 milioane euro) şi bugetul de dezvoltare, adică banii destinaţi investiţiilor în oraş - 609 milioane lei (128 milioane euro). Proiectul de hotărâre ce va fi suspus votului consilierilor locali în şedinţa de luni, 15 aprilie 2019, poate fi consultat AICI! 

Pe categorii, bugetul de dezvoltare se împarte astfel: 

  • Transporturi - 380 milioane lei 
  • Autorităţi publice şi acţiuni externe - 47,8 milioane lei
  • Ordine publică şi siguranţă naţională - 1,3 milioane lei 
  • Învăţământ - 18,3 milioane lei
  • Sănătate - 16,7 milioane lei 
  • Cultură, recreere şi religie - 29,9 milioane lei
  • Asigurări şi asistenţă socială - 8,3 milioane lei 
  • Protecţia mediului - 6,5 milioane lei 
  • Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică - 98,4 milioane lei
  • Combustibil şi energie - 1 milion lei 

Pierderi de 27,5 milioane euro. Din păcate, şi anul acesta, Cluj-Napoca pierde 27.5 milioane de lei de la bugetul local prin trei sarcini suplimentare impuse administraţiei clujene: asistenţa socială - 8,7 milioane euro, diferenţa între cotele defalcate din impozitul pe venit (ianuarie - martie) - 8,4 milioane euro şi modificarea contractelor în urma creşterii salariilor în construcţii - 10,3 milioane euro. 

VEZI AICI Principalele investiţii care se vor finaliza în 2019-2020 + Programe şi politici publice care vor continua și în anul 2019 :

10 motive pentru care PSD nu votează. Replica de 36 milioane euro a PNL 

Consilierii PSD au transmis că, în acest an, nu vor mai vota bugetul local propus de Emil Boc, motivând că, în ultimii ani, deşi asumate de către edilul Clujului, proiectele propuse de către social-democraţi nu au fost implementate.  "Dată fiind experiența ultimilor ani, când proiectele propuse de către consilierii PSD au fost asumate de către primarul Emil Boc, fără a fi însă și implementate ulterior, anul acesta nu vom depune nicio listă de investiții și nu vom vota bugetul. Faptul că niciun proiect propus nu a fost realizat demonstrează că primarul Emil Boc alege să nu țină cont de nevoile unei părți importante a comunității clujene", transmit consilieriil locali ai PSD Cluj-Napoca. 

VEZI AICI LISTA promisiunilor neonorate de către primarul Emil Boc!

În replică, conslierii PNL arată cu degetul spre "tăcerea consilierilor locali ai PSD cu privire la jaful comis de Guvernul PSD-ALDE asupra bugetului municipiului Cluj-Napoca, atât anul trecut când municipalitatea clujeană a fost vitregită de 16 milioane de euro, cât și în acest an când 20 de milioane de euro au fost confiscați abuziv de aceeași guvernare toxică". Mai multe detalii AICI! 

Clujul a luat peste 400 milioane de euro de la UE

Municipiul Cluj-Napoca a reuşit să atragă fonduri europene în valoare de 400 de milioane de euro în cadrul exerciţiului financiar 2014-2020, conform datelor prezentate de primarul Emil Boc, în cadrul dezbaterii publice pe tema proiectului de buget pentru anul 2019. VEZI LISTA de proiecte AICI! 

Proiecte pe bani europeni ce urmează să fie implementate la Cluj-Napoca 

  • Piaţa Lucian Blaga - 6 milioane euro 
  • Bdul. 21 decembrie – 12 milioane euro
  • Someş (platoul Sala Sporturirlor şi Parc Armătura) – 9 milioane euro
  • Someş (alte zone) – 25 milioane euro 
  • strada Molnar Piuariu – 1.2 milioane euro 
  • străzile Tipografiei, Regele Ferdinand, etc. – 4.9 milioane euro 
  • strada Kogălniceanu – 10.7 milioane euro 
  • unităţi de învăţământ  – sume între 1.6 şi 5 milioane euro 
  • termoizolare blocuri – 10 grupuri cu valoare de la 2 milioane euro la mai puţini bani
  • Parcul Tineretului – 4.9 milioane euro 
  • Parcul Între Lacuri - 2.4 milioane euro 
  • Spitalul Clujana - 5.3 milioane euro 
  • Turnulul Pompierilor -  2.2 milioane euro 
  • 24 tramvaie – 41 milioane euro
  • 30 autobuze electrice - 24 milioane euro 
  • 50 de troleibuze – 32 milioane euro 
Comenteaza