Cât costă înlocuirea podului Garibaldi. Se așteaptă bani din PNDL

Cât costă înlocuirea podului Garibaldi. Se așteaptă bani din PNDL
Primăria Cluj-Napoca intenționează să înlocuiască podul Garibaldi cu unul nou, exact ca în cazul podului Traian.

Consilierii locali vor fi invitați marți să aprobe indicatorii tehnico-economici pentru podul Garibaldi, reieșiți în urma studiului de fezabilitate.

7.090.541 

lei ar urma să coste modernizarea refacerea podului care leagă zona Parcului Central de cartierul Grigorescu.

O mare parte din această sumă ar putea fi suportată de Ministerul Dezvoltării Regionale, întrucât proiectul a fost inclus în Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) II. Podul ar urma să aibă 50,30 m lungime și trei deschideri. Lățimea structurii va avea 20-24 m, iar carosabilul, 14 m, adică patru benzi de circulație.

Actualul pod are numai trei benzi. Va exista trotuar și pistă pentru biciclete. S-a stabilit inclusiv că este nevoie de nouă grinzi. Spre comparație, la podul peste Someș de la autostradă, la Gilău, se vor folosi 64 de grinzi. Durata de execuție a fost estimată la nouă luni.

Ideea modernizării podului Garibaldi are cam patru ani vechime. Primăria a prezentat, în 2014, un proiect arhitectural futurist pentru podul Garibaldi. Acesta a fost însă "desființat" de unii dintre specialiști, care au susținut că este nevoie de un pod simplu și funcțional. Nu doar proiectul a fost un motiv de întârziere, ci și stăvilarele de sub pod.

"Este necesar, pentru modernizarea podului, să preluăm în administrare și stăvilarele. Acestea urmează la rândul lor să fie modernizate, ca parte a lucrărilor de refacere a infrastructurii și suprastructurii podului", a declarat Iulia Perșa, șef al Biroului mass-media al primăriei. Pentru ca stăvilarele să treacă în administrarea municipalităţii se așteaptă o hotărâre de guvern.

Mai există și un punct legat de momentul în care trebuie făcută investiția, întrucât pe acest pod se scurge spre oraș o mare parte din traficul provenit din cartierul Grigorescu și un procent din cel din comuna Florești.

Comenteaza