Video Ce soluții are primarul Pivariu pentru aglomerația din Florești

Ce soluții are primarul Pivariu pentru aglomerația din Florești
| Foto: arhiva

Problema traficului îi chinuie deja de ani de zile pe locuitorii comunei Florești, iar primarul Bogdan Pivariu caută soluții pentru remedierea situației.

Potrivit studiului de trafic finalizat la Florești, nu mai puțin de 64.000 de mașini circulă zilnic dinspre cea mai mare comună din țară spre municipiul Cluj-Napoca. Edilul comunei clujene a vorbit, la ZIUA LIVE, despre ce soluții există pentru rezolvarea problemelor de trafic.

Încercăm să eficientizăm transportul public în comun și condițiile din acesta. Suntem aproape în fiecare zi în discuții cu cei care monitorizează timpii de parcurere ai autobuzelor. Vă pot spune că și pe valorile de trafic de tranzit sunt foarte mari în Florești, asta înseamnă comunele limitrofe și cetățenii care locuiesc nu neapărat în Florești. Chiar în orele dimineții pun presiune pe trafic, aproximativ 30% mai mult și în special în zilele de luni și vineri.

Transportul public este o soluție importantă la fluidizarea traficului. Pe lângă eficientizarea transportului în comun, lucrăm inclusiv la crearea de benzi dedicate pentru autobuz, piste de biciclete, trotuare noi pentru a facilita accesul în stații. Avem în plan și am crescut mult locurile de muncă în Florești. De asemenea, am crescut cu 150% locurile din creșe, Am mărit capacitatea grădinițelor.

Avem două creșe și grădinițe în construcții în acest moment. Mai avem și studiul de fezabilitate pentru edificarea unei noi grădinițe în satul Tăuți. Spun astea pentru că fiecare contribuie la diminuarea traficului. Foarte important mai este și proiectul Centurii Metropolitane care va diminua traficul. Aceasta va da noi rute și noi accese și va diminua din traficul de tranzit”, a declarat, la ZIUA LIVE, Bogdan Pivariu. 

Chiar în urmă cu o zi, edilul Floreștiului a anunțat că Compania de Transport Public va suplimenta numărul de curse în cea mai mare comună din țară.

Comenteaza