CJ primeşte cu aproape 150 de hectare mai puţin decât a cerut de la USAMV pentru extinderea Tetarom III
- Scris de Ziua de Cluj
- 13 Apr 2013, 13:46
- Administraţie
- Ascultă știrea
Rectorul USAMV i-a înmânat vicepreşedintelui CJ Cluj, Ioan Oleleu, o adresă în acest sens.
„Noi am solicitat o suprafață mai mare și am obținut aproximativ 24 de hectare. Este totuși o suprafață considerabilă și aș dori să le mulțumesc tuturor celor care au înțeles importanța extinderii parcului industrial, având în vedere locurile de muncă care se vor crea în această zonă" a menţionat Ioan Oleleu, vicepreședinte al CJ Cluj, într-un comunicat transmis de Biroul de Presă al PSD Cluj.
Procedurile de preluare efectivă a terenului vor fi derulate în intervalul următor, după care vor avea loc lucrări de infrastructură şi de amenajare a zonei.
Amintim, Consiliul Judeţean Cluj a solicitat iniţial USAMV o suprafaţă de 170 ha pentru extinderea parcului industrial Tetarom III din Jucu, pentru parcelarea terenului respectiv în funcţiile de cererile investitorilor. Universitatea urma să primească o suprafaţă similară de teren, tot din Jucu, aflată în patrimoniul Agenţiei Domeniului Statului.
Ulterior CJ şi-a redus solicitarea la 100 de hectare, în contextul în care pe suprafaţa respectivă compania Modern Farm, partenerul privat al USAMV, derulează un proiect agricol.
În paralel forul judeţean, prin intermediul societăţii Tetarom, ar urma să extindă reţeaua de parcuri industriale, în Feleacu, posibil şi în zona Câmpia-Turzii, unde situaţia juridică a terenului identificat nu este însă clarificată, respectiv să extindă parcului Tetarom I de pe Tăietura Turcului, în zona dinspre comuna Baciu, cu 167.000 de metri pătraţi.