Clinicile de pediatrie, aduse într-un singur imobil

Clinicile de pediatrie, aduse într-un singur imobil
Consiliul Judeţean ar urma să suporte costurile pentru realizarea unui spital integrat pentru copii, având în vedere că, în prezent, clinicile de pediatrie sunt împrăştiate în 11 locaţii.

O investiţie importantă se impune a fi realizată din bugetul Consiliului Judeţean, apreciază preşedintele instituţiei, Horea Uioreanu. Acesta a arătat că, în prezent, clinicile de pediatrie care aparţin de Spitalul Judeţean îşi desfăşoară activitatea în nu mai puţin de 14 imobile, situate în 11 locaţii. Majoritatea imobilelelor sunt revendicate, iar cel mai grav este faptul că principala clinică, care asigură serviciile de urgenţă, de pe strada Moţilor, este pe cale să fie pierdută. În acest sens, se impune ca aceste clinici să fie reunite într-un singur imobil. O variantă propusă se referă la recuperarea construcţiei părăsite din zona Colina. Nu este exclusă nici varianta achiziţionării unui nou imobil.

Până la finele acestui an, Consiliul Judeţean trebuie să finalizeze studiul de fezabilitate şi să identifice un teren (sau o clădire) care să găzduiască toate clinicile de pediatrie din municipiu, ce aparţin de Spitalul Judeţean. „Aceste unităţi medicale de pediatrie sunt împrăştiate, în acest moment, în 11 locaţii. Mai exact, avem 14 clădiri în 11 locaţii. Este anormală această situaţie, cu atât mai mult cu cât multe din clădiri sunt revendicate. E chiar grav că suntem pe cale să pierdem cea mai importantă clinică, cea de pe Moţilor, care oferă servciile de urgenţă. Prin urmare, se impune să găsim urgent o soluţie. Am discutat şi cu medici, am primit reacţii din partea unor mămici, este evident că pentru a oferi copiilor servicii medicale complete, aceste clinici trebuie să funcţioneze în aceeaşi locaţie", a spus Uioreanu.

Consiliul Judeţean îşi poate permite să investească într-un astfel de obiectiv, mai ales dacă se merge pe varianta unui buget multianual, a mai spus oficialul: „Dacă trebuie să construim, o putem face fie pe terenul de care dispunem în Floreşti, fie pe terenul din zona Colina, unde se află în prezent acea construcţie abandonată. Nu exclud nici posibilitatea achiziţionării unui nou imobil. Oricum până la final de an, trebuie să avem stabilită o soluţie şi de asemenea, trebuie să avem şi un studiu de fezabilitate, care să ne spună exact ce costuri sunt implicate. Pe termen de câţiva ani, Consililiul Judeţean poate să suporte această investiţie, după modelul lucrărilor realizate în cadrul Aeroportului, de pildă". În cazul în care se va opta pentru locaţia Colina, Consiliul Judeţean ar trebui să ajungă la o înţlegere cu Ministerul Educaţiei, care a preluat acest imobil în patrimoniu în urmă cu mai mulţi ani. „Acolo am mai avea însă nişte probleme, pentru că o parte din teren este revendicat. Dar s-ar putea merge pe varinta de expropriere, eventual", a spus Uioreanu. În privinţa terenului din Floreşti, acesta este dedicat proiectului Spitalului Regional de Urgenţă, aşa încât s-ar preta şi construcţia unui Spital Integrat pentru Copii, a arătat Uioreanu. Pe de altă parte, în cazul în care se merge pe varianta achiziţiei unui nou imobil, decizia privind selectarea clădirii ar trebui să aparţină Ministerului Sănătăţii. „Noi putem face o serie de propuneri de imobile, însă numai Ministerul poate decide care propunere se pretează pentru un astfel de obiectiv medical", a comentat Uioreanu.

Etichete
Comenteaza