Cloud-ul Regional pierdut de Cluj în fața Bistriței revine pe masa consilierilor județeni. Care sunt noutățile și cât de mult au crescut costurile
- Scris de Sergiu Vlăgea
- azi, 14:30
- Administraţie
- Ascultă știrea
Cloud-ul Regional care ar urma să interconecteze sistemele digitale ale sectorului public din regiune a fost atribuit județului Bistrița-Năsăud. Clujul, care este un centru important de IT, a propus ca noul Cloud Regional să fie găzduit de fostele clădiri și hale ale fabricii Clujana, intrată între timp în faliment, dar a fost refuzat.
Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Cluj de joi, 29 ianuarie 2026, este și proiectul de hotărâre privind aprobarea actului adițional nr. 2 la Acordul de parteneriat pentru realizarea și dezvoltarea unui Cloud Regional în regiunea Nord-Vest, cu finanțare prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 și pentru modificarea Hotărârii Consiliului Județean Cluj nr. 52 din 28 martie 2024.
Serviciul de Telecomunicații Speciale, în calitate de lider de parteneriat, împreună cu partenerii – cele 6 Consilii județene din Regiunea Nord-Vest, pregătesc dosarul cererii de finanțare ÎNFIINȚAREA ȘI OPERAȚIONALIZAREA CENTRULUI REGIONAL DE DATE NORD-VEST – SMIS 353347, care are termen de depunere 27.02.2026.
Printre cele mai importante prevederi se află schimbarea sintagmei ”Cloud Regional Nord-Vest” în „Centru Regional de Date Nord-Vest”. Dacă inițial proiectul era evaluat la aproximativ 31 de milioane de euro, acum s-a ajuns la 57 de milioane de euro.
Valoarea maximă eligibilă a unui proiect este de 57.887.647,10 euro, din care Valoarea eligibilă maximă pentru liderul de parteneriat este: 43.770.000,00 EURO, iar Valoarea eligibilă maximă pentru parteneri este: 14.117.647,10 EURO.
De asemenea, contribuția totală a Partenerilor 2-7 (printre care se află și județul Cluj) este de minim 2% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aferente Partenerului 3 – Județul Bistrița Năsăud. Partenerii vor transfera către județul Bistrița-Năsăud o cotă parte de 1/6 din contribuția totală aferentă valorii totale a cheltuielilor eligibile ale județului Bistrița-Năsăud.
Totodată, înainte de finalizarea implementării proiectului, părțile/partenerii vor conveni asupra modului de exploatare și întreținere a infrastructurii. Părțile au obligația de a asigura funcționarea tuturor bunurilor și / sau echipamentelor dacă este cazul, ce au făcut obiectul finanțărilor nerambursabile, la locul de desfășurare a proiectului și exclusiv în scopul pentru care au fost realizate.
„Prin adoptarea hotărârii se va crea cadrul pentru pregătirea dosarului de finanțare și implicit realizarea obiectivului proiectului.
Sistemele de software dezvoltate prin proiect vor avea ca scop digitalizarea și optimizarea sistemelor de funcționare ale administrațiilor publice locale prin prisma a cel puțin următoarelor criterii:
a) reducerea necesității de deplasare a cetățenilor în relația cu administrația publică locală și/sau județeană;
b) scăderea timpilor necesari pentru furnizarea către cetățeni a serviciilor administrației publice locale și/sau județene;
c) scăderea impactului economic asupra sistemului administrativ public local și/sau județean, asupra bugetului național, prin urmare implicit asupra cetățenilor contribuabili.
Valorificarea avantajelor digitalizării în beneficiul cetățenilor, reprezintă o intervenție prioritară în ceea ce privește creșterea calității vieții în Regiunea N-V și eficientizarea interacțiunii cetățenilor cu administrația publică locală. Aspirația UE este ca, până în 2030 serviciile publice esențiale disponibile pentru cetățenii și întreprinderile europene să fie furnizate 100 % în mediul online”, se arată în documentație.
Centrul Regional de Date Nord-Vest va facilita transformarea regiunii într-o economie bazată pe date, sigură şi sincronizată cu direcţiile strategice de acţiune ale Uniunii Europene în ceea ce priveşte guvernanţa datelor.
Beneficiile concrete pentru cetățeni:
- acces direct la toate serviciile publice locale, fără să fie nevoie ca cetățeanul să se deplaseze la instituție;
- reduce greutatea birocratică și facilitează interoperabilitatea cu instituțiile relevante – practic realizarea cerințelor/specificațiilor tehnice minime necesare lansării achiziției pentru dezvoltarea soluțiilor software;
- istoric al interacţiunilor sale cu administraţia locală;
- transparență în procesarea datelor, la nivelul sistemelor IT ale instituţiilor publice beneficiare, astfel încât cetăţenii au posibilitatea să vizualizeze accesarea acestora.
Amintim, în februarie 2023, liderii administrațiilor publie din regiunea de nord-vest au decis ca noul centru regional de date va fi amplasat în județul Bistrița-Năsăud. Decizia a fost criticată public atât de președintele CJ Cluj, Alin Tișe, cât și de primarul Emil Boc. Cei doi se declarau foarte nemulțumiți că o astfel de investiție se realizează într-o localitate atât de mică, pe atunci se vorbea de Beclean, care nu are legătură cu domeniul IT-ului.











