Cluj Arena nu e recepţionat nici acum. Uioreanu: "Stadionul există doar în mintea noastră"

Cluj Arena nu e recepţionat nici acum. Uioreanu:
Corpul de Control al Consiliului Judeţean verifică situaţia de la societatea care administrează stadionul Cluj Arena, unde preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, acuză managementul ineficient.

În acest moment stadionul nu a fost nici măcar recepţionat, cu atât mai mult întăbulat. "La ora actuală această arenă există doar în mintea noastră", spune Uioreanu.

"Acest stadion nu există. Nu e recepţionat, nu sunt terminate lucrările, nu e intabulat. Am trimis corpul de control acolo, discutăm despre management", a spus Uioreanu.

Fostul vicepreşedinte al CJ Cluj, Alexandru Coroian, spune că şi alte obiective din judeţ nu sunt intabulate, între care a nominalizat noile terminale ale aeroportului internaţional din Cluj şi chiar de noua clădire a Consiliului Judeţean.

 

 

Etichete
Comenteaza