Cluj Arena riscă intrarea în imposibilitate de a mai funcţiona

Cluj Arena riscă intrarea în imposibilitate de a mai funcţiona
Societatea Cluj Arena nu îşi permite să-şi achite mentenanţa şi nici cheltuielile la utilităţi de mai multe luni. Principalul chiriaş de pe stadion înregistrează datorii de peste 500.000 de lei. Consiliul de Administraţie va lua mâine o decizie în privinţa “U” Cluj.

O decizie cu privire la accesul echipei Universitatea pe stadionul Cluj Arena se va lua miercuri, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu. Atunci se întruneşte şi noul Consiliu de Administraţie (CA) al societăţii Cluj Arena, urmând să fie desemnat şi preşedintele acestei structuri de conducere. Actualul director al societăţii, Radu Raţiu, a anunţat că nu mai doreşte preşedinţia CA. Sursele ZIUA de CLUJ afirmă că locul lui Raţiu la şefia CA va fi luat de Florin Stamatian, fostul prefect al Clujului. Stamatian nu a negat informaţia, însă nici nu s-a grăbit s-o confirme, susţinând că la nivelul societăţii Cluj Arena sunt foarte multe probleme.

În prezent, Clubul Universitatea Cluj înregistrează datorii de peste 500.000 de lei, atât petru chirie, cât şi pentru utilităţile de pe Cluj Arena. „Este o situaţie pe care nu ştiu cum o mai putem gestiona. Din păcate, am făcut tot ce ne-a stat în putinţă, pe cale amiabilă, pentru a ne recupera banii, măcar o parte din ei. Nu am primit nimic. Reprezentantul Clubului Universitatea, domnul Mărginean, nu a plătit nimic, nici după ultimele meciuri cu Pandurii şi CFR. Nu are de gând să plătească, indiferent câte notificări îi mai trimitem de acum înainte", a spus Raţiu. Acesta a explicat că din primăvară nici o factură la utlilităţi nu a fost plătită de Universitatea.

Despre chirie nici nu se mai pune problema. „Am încercat să mai reeşalonăm plăţile către furnizorii de utlităţi, pentru că Universitatea nu ne-a achitat nici o factură în aceste ultime luni. Ca atare, plătim din alte venituri, puţin câte puţin. Mai grav este că pentru mentenanţă nu avem bani deloc. Este evident că această situaţie trebuie rezolvată în cel mai scurt timp", a spus Raţiu.

Uioreanu este conştient de problemele pe care le are Universitatea, dar a apreciat că în privinţa datoriilor pe care clubul le are către Cluj Arena este nevoie de măsuri ferme. „Aştept ca noul Consiliu de Administraţie al societăţii Cluj Arena să tranşeze problema în cel mai scurt timp. N-aş putea să vă spun eu care sunt soluţiile, de aceea va fi numit o nouă conducere în CA, pentru a fi adoptate măsuri care să redreseze societatea. În ce mă priveşte, aştept o propunere concretă pe care să o putem adopta în plenul Consiliului Judeţean", a comentat Uioreanu.

Surse din Consiliul Judeţean au declarat, pentru ZIUA de Cluj că noul preşedinte al Consiliului de Administraţie al Cluj Arena va fi Stamatian. De altfel, Raţiu a recunoscut că nu va mai face parte din CA. „Eu voi rămâne doar director. Preşedintele CA va fi ales în şedinţa de miercuri", a spus Raţiu. Contactat telefonic, Stamatian nu a negat că s-ar putea să fie numit la şefia CA, dar nici nu a confirmat, precizând că până miercuri, la şedinţă, se mai pot întâmpla multe lucruri.

„Încă nu s-a întrunit CA. Vom vedea cine va fi ales preşedinte. În ceea ce mă priveşte nu pot decât să vă spun că este foarte multă treabă de rezolvat acolo. Atât timp cât autorităţile au ales să le acorde celor de la Universitatea nişte facilităţi, este firesc acum ca cineva să şi plătească. Vom vedea ce măsuri vom adopta, să aşteptăm până miercuri", a spus Stamatian.

 

Comenteaza