Foto Clujul a primit 66,5 milioane de euro de la UE. Vezi lista de investiții

Clujul a primit 66,5 milioane de euro de la UE. Vezi lista de investiții

Șapte proiecte cu finanțare din fonduri europene au fost aprobate în cadrul ședinței ordinare din 8 mai a Consiliului Local Cluj-Napoca. Valoarea contractelor se ridică la 66,5 milioane de euro. 

"Aceste proiecte urmăresc să sporească calitatea vieții cetățenilor, îmbunătățirea și aducerea spațiilor publice din Cluj-Napoca la standarde europene, accesibilitate pentru persoanele cu dizabilități, creșterea calității procesului educațional, reducerea impactului negativ asupra mediului înconjurător sau creșterea eficienței energetice la nivel de municipiu", transmit reprezentanții municipalității clujene. 

Este vorba despre proiectele: 


Amintim că Primăria Cluj-Napoca a depus și a pregătit proiecte europene în valoare totală de 420 de milioane de euro pe exercițiul financiar 2014-2020.

Comenteaza