Consilierii judeţeni au aprobat 3,5 milioane de lei pentru stingerea incendiilor de la Pata Rât

Consilierii judeţeni au aprobat 3,5 milioane de lei pentru stingerea incendiilor de la Pata Rât
Consilierii judeţeni au aprobat joi, într-o şedinţă extraordinară, alocarea de bani pentru stingerea incendiilor de la vechea groapă de gunoi de la Pata Rât.

Executivul consiliului judeţean a revenit joi într-o şedinţă extraordinară cu câteva dintre proiectele de hotărâre care au fost respinse în şedinţa ordinară a forului administrativ judeţean de săptămâna trecută.

Cele mai multe discuţii au avut loc pe tema alocării a 3,5 milioane de lei din fondul de rezervă al Consiliului Judeţean Cluj pentru decontarea lucrărilor de stingere şi prevenire a propagării incendiului la depozitul neconform de deşeuri de la Pata Rât. Şi de data aceasta consilierii judeţeni ai PSD au fost cei care au adresat mai multe întrebări cu privire la cine are responsabilitatea asigurării pazei acestui obiectiv, cine poartă răspunderea cheltuielilor cu stingerea incendiilor în cazul în care se dovedeşte că focul a fost pus intenţionat, sau cât de sigură este soluţia acoperirii cu pământ a gunoiului?

Există două variante. Dacă a fost autoaprindere, atunci responsabilitatea este a consiliului judeţean. Dacă a fost vorba de o mână criminală care a pus focul, atunci responsabilitatea este a constructorului care trebuia să asigure paza şi lucrările nu se vor deconta, adică nu plătim, dar asta trebuie să se stabilească în urma unei expertize. Noi nu putem decât să ne conformăm deciziei Comisiei pentru situaţii de urgenţă", a afirmat preşedintele CJ Cluj, Marius Mânzat.

Reprezentanţii conducerii executive i-au informat pe consilieri că fiind o situaţie de urgenţă, s-a mers pe varianta achiziţiei directe, dar că lucrările se vor plăti la preţul pieţei, în urma unor negocieri. Directorul executiv al Direcţiei de Investiţii şi Dezvoltare a CJ Cluj, Mariana Raţiu, a spus că soluţia acoperirii deşeurilor cu un strat de pământ cu grosimea de 50 de cm a fost indicată de proiectantul care lucrează la închiderea ecologică a gropii de la Pata Rât, după ce pompierii şi-au declinat competenţa de stingere a acestor incendii cu apă sau spumă.

În cele din urmă, atât proiectul rectificării bugetului judeţului, prin care au fost găsite fondurile necesare pentru Pata Rât, cât şi proiectul de alocare a acestor bani, au fost adoptate de plenul consiliului judeţean. Săptămâna trecută, preşedintele Marius Mânzat i-a acuzat pe consilierii PSD de politicianism pentru că s-au opus aprobării acestor hotărâri.

Iniţiativa autorităţilor judeţene vine după ce în ultimele săptămâni au izbucnit mai multe incendii pe groapa de gunoi de la Pata Rât, iar fumul extrem de toxic i-a afectat pe locuitorii din Someşeni şi Apahida şi a perturbat activitatea pe aeroport.

O comisie a Comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă, constituită printr-un ordin al prefectului Gheorghe Vuşcan, s-a deplasat la Pata Rât unde a constatat existenţa unui foc mocnit în mai multe zone şi a dispus autorităţii judeţene să rezolve de îndată problema.

Consiliul Judeţean Cluj a fost amendat de către Garda de Mediu cu 80.000 de lei pentru că a intervenit cu câteva zile întârziere pentru stingerea incendiilor apărute la Pata Rât, în condiţiile în care groapa este acum în administrarea forului judeţean. În această perioadă groapa de gunoi de la Pata Rât se află într-o procedură de ecologizare şi închidere, ce se face în cadrul proiectului Sistem de Management Integrat al Deşeurilor, implementat de CJ Cluj.

 

 

Comenteaza