Consiliul Județean Cluj a aprobat lista finală a finanțărilor nerambursabile. Peste 900 de entități primesc bani

Consiliul Județean Cluj a aprobat lista finală a finanțărilor nerambursabile. Peste 900 de entități primesc bani

Deliberativul județean a votat proiectele depuse de către organizațiile non-profit și de entitățile publice din sfera tineretului și activităților socio-educaționale, a sportului, culturii, precum și a cultelor religioase, care primesc finanțare nerambursabilă.

Întrunit în ședință ordinară luni, 29 aprilie 2024, forul administrativ județean a aprobat prin hotărâre de consiliu lista finală și sumele alocate fiecărui beneficiar al fondurilor nerambursabile. Anterior, aceștia au depus proiecte ce au fost declarate câștigătoare în urma procesului de evaluare și selecție efectuat de comisiile special constituite în acest scop.      

,Am încheiat un proces extrem de complex și riguros, având toată convingerea că au fost selectate și vor fi susținute acele inițiative de impact asupra comunității clujene”, a transmis șeful CJ Cluj, Alin Tișe.

Pentru anul 2024 forul administrativ județean a alocat 3.050.000 de lei pentru susținerea inițiativelor din domeniul cultelor, fiind finanțate 392 de proiecte. Dintre acestea, 232 de beneficiari aparținând cultului ortodox – 2.210.700 de lei, 76 cultului reformat – 375.150 de lei, 25 cultului greco-catolic – 129.600 de lei, 19 cultului penticostal – 87.000 de lei, 19 cultului romano-catolic – 151.935 de lei, 11 cultului unitarian – 35.380 de lei, și 10 altor culte – 60.235.

Sfera tineretului a primit în acest an 900.000 de lei, bani ce vor fi direcționați către cele 204 proiecte selectate pentru finanțare. În același timp, și domeniului cultural i-a fost repartizată tot suma de 900.000 de lei pentru cele 192 de inițiative ce vor fi susținute de către Consiliul Județean.

Totodată, pentru susținerea activităților și programelor sportive au fost alocați 1.050.000 de lei, sumă ce va fi utilizată pentru cele 113 proiecte care au îndeplinit toate criteriile de eligibilitate prevăzute în regulament.

Lista proiectelor câștigătoare poate fi consultată pe site-ul oficial al instituției (www.cjcluj.ro) la secțiunea Despre instituție – Proiecte de hotărâri.

Comenteaza