Continuă bătălia politică PSD-PNL, pe Cluj Arena. „Judeţul a suferit că 22 de milioane de euro s-au dus la stadion"

Continuă bătălia politică PSD-PNL, pe Cluj Arena. „Judeţul a suferit că 22 de milioane de euro s-au dus la stadion
Liderul grupului de consilieri judeţeni ai PSD, Remus Lăpuşan, a criticat modul în care adversarii politici din PNL au abordat subiectul trecerii stadionului Cluj Arena din proprietatea publică a judeţului în cea a municipiului.

Lăpuşan consideră că „se doreşte o manipulare a opiniei publice legat de acest subiect" de către PNL.

„Cei de la PNL doresc oarecum să se detaşeze de ceea ce s-a întâmplat acolo şi să vină ca şi nişte crai noi, frumoşi, pe calul alb, care rezolvă situaţia Cluj Arena. Dar cei care au condus în ultimii ani Cluj Arena sunt membri marcanţi ai PNL, directorul Cluj Arena este consilier local PNL şi mâna dreaptă a domnului Emil Boc. S-a ajuns în situaţia ca stadionul să nu aibă un management performant, dimpotrivă, a fost un management mai mult decât defectuos, iar în acest moment societatea are peste 15 milioane de lei datorii. (...)În acelaşi timp în consiliul de administraţie a fost domnul Stamatian care acum doreşte să candideze la Senat, şi alţi lideri marcanţi ai PNL-ului care nu au venit cu nici o soluţie şi nu au făcut absolut nimic astfel încât am ajuns în această situaţie", a afirmat Remus Lăpuşan, luni, în cadrul unei conferinţe de presă.

În opinia liderului consilierilor judeţeni ai PSD, o responsabilitate pentru situaţia în care a ajuns Cluj Arena are şi primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc. „Părtaş la tot ce s-a întâmplat la Cluj Arena este şi domnul Emil Boc, în calitate de primar. Dacă nouă ni se spunea, dacă la nivelul Comisiei de buget finanţe (n.red - a CJ Cluj) ştiam că stadionul nu este impozitat, şi nu este făcută recepţia, ceream să se facă acest lucru şi în fiecare an găseam soluţii astfel încât debitul principal să fie plătit la zi şi nu se acumulau acele datorii care în acest moment depăşesc 12 milioane de lei, impozit pe stadion, peste 8 milioane debitul, peste 4 milioane partea de penalităţi. Dacă domnul Boc era un bun primar, din punctul meu de vede nu este, atunci ştia ce are în curte, şi mie mi se pare că stadionul este foarte mare şi se vede foarte uşor. Cei din PNL nu ne-au informat nicoadată, să ne spună „vedeţi că noi nu plătim impozitul pe care îl datorăm pentru Cluj Arena". A fost o afacere cap coadă a PNL, şi-au şi asumat-o, s-au şi pozat pe stadion, şi-au pus şi bannere pe stadion când se construia, li se datorează şi partea bună, dar şi partea de management defectuos", a fost de părere Remus Lăpuşan.

Fostul şef al PSD Cluj spune că stadionul a costat în total 36 de milioane de euro plus TVA, din care o treime bani guvernamentali, dar două treimi, aproximativ 22 de milioane de euro, au fost bani plătiţi din bugetul propriu al Consiliului Judeţean Cluj, iar alte proiecte ale judeţului au avut de suferit. „În acest moment suntem în situaţia în care Cluj Arena este aproape de faliment, drumuri judeţene nu avem, rampă de gunoi nu avem, deci, teoretic, tot judeţul a suferit de pe urma faptului că acei 22 de milioane de euro s-au dus la stadion, pe partea cealaltă, de ecologizare, de drumuri judeţene şi aşa mai departe", a declarat Remus Lăpuşan.

Consilierul judeţean a avansat şi ideea ca forul judeţean să primească ceva în schimb de la primărie, pentru investiţia pe care judeţul a făcut-o în acest obiectiv.

„Şi atunci trebuie să existe o discuţie clară, fermă şi trebuie să existe şi o compensare, ceva trebuie să obţinem din această situaţie. Lucrurile trebuie asumate, iar cei care nu au drumuri la Mărişel sau în altă parte, să se bucure de nişte beneficii, pentru că sunt banii contribuabilului din judeţul Cluj, şi contribuabilul a rămas şi fără drum şi fără rampă şi fără abator şi fără centru de depozitare şi sortare a fructelor. Deci trebuie să existe o discuţie publică, clară şi la nivel de consiliu judeţean şi suntem de acord să participăm la o asemenea dezbatere, dar nu cred că este corect ca domnul Boc sau alţi să spună că PDS-iştii sunt de vină sau că PSD-iştii nu ştiu ce blochează, pentru că nu e adevărat, principalii vinovaţi pe subiectul acesta de la cap la coadă sunt cei din PNL în frunte cu domnul Boc şi cu cei de la consiliul judeţean", consideră fostul lider al PSD Cluj.

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a declarat de mai multe ori, de la revenirea în fotoliul de şef al judeţului, că nu doreşte să vorbească despre ce au făcut cei dinaintea sa, ci are ca prioritate deblocarea marilor proiecte ale judeţului care au avut de suferit în ultimii ani. Tişe spune că este dispus să discute cu PSD pentru a găsi cea mai bună soluţie de administrare a stadionului.

„Eu sunt totalmente deschis la orice discuţie, am spus la începutul mandatului că îmi doresc o colaborare politico-administrativă în consiliul judeţean, cu toate partidele. Orice lucru care aduce un plus de bine pentru clujeni eu sunt de acord cu el. Noi am avut o întâlnire în care am discutat subiectul Cluj Arena şi el oricum va fi dezbătut în consiliul judeţean atunci când vom dezbate hotărârea. În momentul în care se va analiza oportunitatea transferului stadionului în domeniul public, atunci toate problemele vor fi dezbătute. Noi acum discutăm de principiu, dacă agreăm această idee, concret, cum se va face ulterior, e o chestiune tehnică, acestea vor fi dezbătute public, evident că vom discuta cu grupurile politice înainte, inclusiv cu PSD-ul şi vom ţine cont de toate propunerile lor", a afirmat şeful administraţiei judeţene pentru ZIUA de CLUJ.

Tişe este de părere că doar cele două ediţii Untold, ţinute pe Cluj Arena, de anul trecut şi de anul acesta, au adus în judeţ şi municipiu mai mulţi bani decât s-au investit în noua arenă.

Sunt de acord că drumurile sunt o prioritate a mandatului, am şi spus acest lucru, însă în ceea ce priveşte oportunitaea stadionului, uite că îşi demonstrează utilitatea, pentru că doar în două evenimente Untold, banii lăsaţi în judeţ şi municipiu au depăşit valoarea investită în stadion, pe transport, pe cazare, pe consum. S-a demonstrat că am luat o decizie bună, pentru că dacă nu era arena nu aveam festivalul Untold aici, îl aveam undeva lângă oraş, iar dacă nu se putea face aici, poate în alt oraş", a mai precizat Alin Tişe.

Reamintim că acum câteva zile propunerea primarului Emil Boc prin care primăria Cluj-Napoca urma să ceară forului judeţean trecerea stadionului din proprietatea publică a judeţului în cea a municipiului, a picat la vot în consiliul local municipal, în condiţiile în care au lipsit câţiva consilieri liberali iar consilierii PSD s-au abţinut de la vot.

Primarul Emil Boc a spus atunci că cei care votează "pentru" sunt salvatorii Cluj Arena, iar cei care votează "împotrivă" sunt groparii stadionului. "PSD a trimis Cluj Arena în disoluţie", a spus primarul imediat ce a văzut rezultatul votului.

 

 

 

Comenteaza