Cum merg lucrările la blocul de locuințe pentru tineri din Turda
- Scris de Anca Colibasanu
- 11 Sep 2024, 13:37
- Administraţie
- Ascultă știrea
Blocul de locuințe dedicate tinerilor din Turda va avea 48 de apartamente.
Primarul de la Turda, Cristian Matei, spune că în prezent se realizează ultimele finisaje.
„Lucrările la blocul de locuințe pentru tineri de pe strada Zambilelor se apropie de finalizare!
În prezent, se realizează ultimele finisaje la tâmplărie și obiectele sanitare din băi pentru cele 48 de apartamente. De asemenea, este în curs de realizare proiectarea si execuția lucrărilor pentru racordarea la sistemul de energie electrică.
În curând, vom începe amenajarea aleilor, căilor de acces și a spațiilor verzi.
Proiectul este finanțat de Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), cu o investiție totală de 7.441.293 lei, din care Primăria Municipiului Turda cofinanțează cu un procent de aproximativ 12%.
După finalizarea lucrărilor, apartamentele vor fi alocate pe baza listei de priorități, conform procedurilor legale. Suntem bucuroși să fim un sprijin pentru tinerii din comunitate”, a transmis primarul Cristian Matei.