Cum poate ajunge exproprierea unei pompe “interes public”

Cum poate ajunge exproprierea unei pompe “interes public”
Despăgubirea unui privat pe motiv că o pompă de irigaţii trebuie preluată în domeniul public al Consiliului Judeţean – o pompă care deserveşte tot proprietăţi private - este o problemă care, în opinia vicepreşedintelui Ioan Oleleu, ţine de “interesul public”.

Fără să aibă vreo competenţă în întreţinerea de culturi agricole, forul deliberativ al judeţului şi-a dat acordul pentru demararea procedurilor de introducere a unei reţele de irigaţii în domeniul public al Consiliului Judeţean (CJ). Pe lângă lipsa de competenţă, mai trebuie spus şi că pompa de irigaţii se află pe o proprietate privată, în comuna Moldoveneşti. Vice-preşedintele CJ, Ioan Oleleu consideră că e foarte normal ca administraţia judeţeană să îl despăgubească pe proprietarul de teren, având în vedere că, acea pompă care va intra în domeniul Consiliului poate ajuta agricultura din zonă. Ce importanţă are că agricultorii respectivi sunt tot privaţi şi ei? Oleleu spune că e strict vorba de "interes public". Specialiştii în drept administrativ îi transmit acestuia că se află în eroare.

Pe lângă faptul că a obţinut acordul consilierilor (e drept că aceştia nu erau în formaţie completă), Ioan Oleleu spune că va merge şi mai departe şi că va cere şi sprijinul Guvernului, pentru a prelua în domeniul Consiliului Judeţean o reţea de irigaţii. E vorba, mai exact de o pompă de irigaţii, aflată pe un teren privat, în comuna Moldoveneşti. Consiliul Judeţean nu are nici o competenţă în a gestiona proiecte agricole, nu deţine nici o structură care ar putea să se ocupe de întreţinera unui astfel de obiectiv (societate sau regie) şi totuşi, vicepreşedintele Ioan Oleleu, insistă, susţinând că demersul său este cât se poate de firesc şi de legal. "Ne propunem să dezvoltăm agricultura judeţului, iar în parteneriat cu asociaţii de profil, putem întreţine acest sistem de irigaţii".

Un specialist în drept administrativ, consultat de ZIUA de CLUJ a transmis că demersul lui Oleleu este mai mult decât forţat, pentru că administraţia judeţeană nu are nici o structură care să aibă ca obiect de activitate "irigaţii agricole". Problema ridică şi mai multe semen de întrebare, având în vedere că pompa de irigaţii se află pe un teren privat, ce aparţine lui Octavian Popa (medic de profesie din Cluj-Napoca, după spusele primarului din Moldoveneşti). Se pare că în timp ce acest cetăţean făcea demersuri pentru a-şi recupera terenul din Moldoveneşti, Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF), ar fi construit pompa de irigaţii. Omul şi-a obţinut terenul dar nu se poate folosi de el, pentru că este ocupat de această pompă de irigaţii. Ca atare, el a intrat într-un proces cu ANIF, cum era şi firesc.

"Din datele pe care eu le am, domnul Popa a obţinut deja un prim câştig de cauză în instanţă, aşa se face că am considerat că ar fi bine să-i intermediez o întâlnire cu domnul Oleleu, să vedem dacă se poate rezolva ceva. Mai departe, eu nu ştiu ce au vorbit cei doi, ce anume au stabilit", a comentat primarul din Moldoveneşti, Ioan Mărginean. El nu neagă că această pompă ar putea fi mutată sau că ar putea fi construit un nou sistem de irigaţii, însă apreciază că de vreme ce investiţia există, ar trebui folosită (pentru că acest sistem nu funcţionează în prezent, nimeni nu ştie din ce motiv). "Nu funcţionează sistemul de irigaţii de câţiva ani, deşi pompa este funcţională. Ni s-a comunicat că s-ar consuma foarte multă energie şi de aceea stă nefolosit", a spus primarul. Iar vicepreşedintele Ioan Oleleu, în loc să rezolve problema funcţionării sistemului la ANIF, s-a gândit că are soluţii mai bune. "Putem să trecem la procedura de expropriere pentru cauză de utilitate publică. Nu am nici un alt interes, decât acela de a dezvolta agricultura judeţului", a comentat Oleleu.

Astfel, el propune ca acest sistem să intre în patrimonial Consiliului Judeţean, iar proprietarul să fie despăgubit. Pompa de irigaţii ar urma să deservească tot proprietăţi private, dar fiind vorba despre dezvoltarea agriculturii, ar ţine, în opinia lui Oleleu, de "interesul public". "Când construim un drum, cine se foloseşte de el, nu tot persoane private?", a comentat vicepreşedintele Oleleu.

Juriştii consultaţi de ZIUA de CLUJ au arătat că în această logică, Consiliul Judeţean ar putea deveni proprietarul tuturor reţelelor de irigaţii din judeţ, fie că sunt private fie că aparţin unor instituţii de stat, de vreme ce Oleleu nu face diferenţa. Juriştii au apreciat că asociaţiile de agricultori ar trebui să fie cele care să ajungă la o înţelegere cu ANIF, în privinţa gestionării pompei de irigaţii, precum şi cu Octavian Popa, proprietarul terenului din Moldoveneşti, iar Consiliul Judeţean ar putea să fie, în această chestiune, cel mult un mediator.

 

Etichete
Comenteaza