Video Cum se va numi muzeul de 15 mil. euro din Florești. Primarul Pivariu a anunțat când va fi GATA

Cum se va numi muzeul de 15 mil. euro din Florești. Primarul Pivariu a anunțat când va fi GATA
| Foto: Facebook.com/bogdannicolaepivariu

În urmă cu câteva zile, la sediul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, a fost semnat contractul pentru viitorul muzeu din comuna Florești. Este vorba de o investiție de aproximativ 15 milioane de euro, iar banii sunt așteptați să vină prin PNRR.

Muzeul va fi edificat pe un teren de aproape 15 hectare în zona Cetatea Fetei. Semnarea contractului reprezintă ultimul pas înainte de demararea investițiilor.

Edilul din Florești, Bogdan Pivariu, a spus, la ZIUA LIVE (VIDEO la finalul articolului) ce denumire va purta muzeul, când ar putea începe lucrările, dar și când ar trebui să se termine.

„Acesta se va numi Galeria Națională de Istorie, care va fi gestionată de Muzeul de Istorie a Transilvaniei. Va primul muzeu construit după mult timp de la zero, cred că primul din ultimul secol. Este vorba de o finanțare de 15 mil. de euro. Investiția se va întinde pe aproximativ 15 hectare, unde vor fi amenajate spații verzi, alei, va fi practic un parc care va găzdui muzeul. Va fi un muzeu interactiv, deschis publicului.

În acest moment, cei care gestionează investiția sunt cei de la Ministerul Culturii, noi am pus la dispoziție terenul. Până în martie 2023 trebuie să fie procedurile de licitație finalizate sau în curs de finalizare. Depinde optica celor de acolo. Voi avea o discuție cu cei însărcinați să gestioneze acest proiect, tocmai pentru a grăbi lucrurile și a da o mână de ajutor. În mod normal, în vara anului 2026 acest complex trebuie să fie funcțional”, a declarat, la ZIUA LIVE, Bogdan Pivariu.

La semnarea contractului de finanţare au participat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, secretarul de stat Csilla Hegedus, dar și primarul Floreștiului.

Comenteaza