De ce întârzie, din nou, lucrările la centura Vâlcele - Apahida

De ce întârzie, din nou, lucrările la centura Vâlcele - Apahida
Umiditatea şi nu lipsa banilor ar întârzia lucrările la centura Vâlcele-Apahida. Ministrul Dan Şova a vizitat vineri şantierul anunţând un nou termen pentru finalizarea acestui obiectiv: octombrie 2013.

Pe şantierul centurii Vâlcele - Apahida se lucra vineri de zor, ştiut fiind faptul că minstrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan Şova, urma să vină în vizită. Iniţial, termenul pentru finalizarea porţiunii de 3 km, care va întregi această centură, a fost fixat pentru luna iunie a acestui an. Constructorii - firmele Keller şi Diferit - au întâmpinat o serie de dificultăţi tehnice, motiv pentru care termenul s-a amânat pentru luna iulie. Acum, însă, au apărut ploile şi sunt invocate condiţii de umiditate, care ţin în loc lucrările de asfaltare. Ministrul Şova a dat asigurări că cel târziu din octombrie această porţiune de centură va fi deschisă circulaţiei.

Banii pe care statul îi datorează constructorilor de la centura Vâlcele - Apahida au venit în proporţie de peste 90%, a dat asigurări şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri, Eugen Cecan. Nu banii ar fi, prin urmare, cauza pentru care lucrările pentru cei trei kilometri de drum, care trebuie să întregească centura, avansează atât de greu. "În total lucrarea pentru asfaltarea celor 3 km restanţi din centură, precum şi pentru consolidarea versantului alunecos, a fost contractată pentru suma de 63 de milioane de lei. În mare parte banii au venit la noi - circa 55 de milioane - şi cam tot ce a lucrat constructorul am decontat până în prezent. Aşadar nu banii sunt problema ci condiţiile dificile de lucru", a comentat Cecan.

Acesta a precizat că firma Diferit întâmpină probleme pe două fronturi. Pe de-o parte ar fi apărut o serie de probleme tehnice în zona capătului de pod dinspre Vâlcele. "Pentru rambleurile de la acest pod s-au căutat noi soluţii tehnice. Forajele cu care s-a început iniţial erau prea scumpe, aşa încât s-au găsit metode alternative, care însă ne ţin puţin în loc, pentru că ne obligă şi la o perioadă de stagnare, înainte de a deschide drumul circulaţiei", a povestit Cecan. El anticipa că din cei 3 km, măcar 2 vor fi deschişi circulaţiei din iunie - iulie, numai că, între timp a mai apărut o problemă, cea a umidităţii.

"Din păcate a plouat chiar foarte mult în ultima perioadă. Avem un grad de umiditate în sol de peste 50%, în condiţiile în care n-ar trebui să se depăşească 18%, ca să putem trece la turnarea asfaltului", a subliniat Cecan. Minstrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan Şova, a fost şi el în vizită pe şantierul centurii, susţinând spusele lui Cecan. "Din păcate a apărut această problemă cu umiditatea, ca atare lucrările sunt puţin în întârziere. Totuşi, termenul angajat prin contract nu va fi încălcat. Am primit promisiuni că până la finele lunii septembrie toată lucrarea se va finaliza, astfel că din octombrie, această porţiune din centură să fie deschisă circulaţiei", a comentat Dan Şova. Eugen Cecan apreciază că şi mai repede se va rezolva problema şi că într-o primă etapă se vor finaliza doi km, undeva prin iulie - august, urmând ca până în septembrie să se încheie toată lucrarea.

Între timp, traficul pe centura Vâlcele - Apahida, pe porţiunea celor 3 km de arteră provizorie, este îngreunat atât din pricina gropilor din asfalt cât şi din pricina lucrărilor care au loc în paralel pentru finalizarea centurii. Trebuie precizat că firma Keller şi Diferit au preluat, anul trecut, contractul pentru cei aproximativ 3 km de centură, pe care firma maghiară Nemzetkozi Vegyepszer nu a mai fost în măsură să-l ducă la capăt, din pricina faptului că a intrat în procedură de insolvenţă. Keller are sarcina de a finaliza atât lucrările de consolidare a versantului de la kilometrul 5, cât şi pe cele de asfaltare.

 

Comenteaza