După un deceniu de aşteptare, Inspectoratul Şcolar Cluj se mută în sediu nou

După un deceniu de aşteptare, Inspectoratul Şcolar Cluj se mută în sediu nou

Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Cluj se mută în sediu nou. Tot în centrul oraşului. 

Lucrările de amenajare a noului sediu al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Cluj sunt pe ultima sută de metri, urmând ca personalul instituţiei să se mute în imobilul de pe strada Argeş în jurul datei de 15 ianuarie 2019.  La inaugurarea oficială ar urma să participe și ministrul Educației, Ecaterina Andronescu. 

"Suntem în sfârșit în ultima fază, iar undeva în jurul datei de 15 ianuarie, Inspectoratul se va muta definitiv din clădirea actuală. Nu vrem să tăiem panglica inaugurală decât în momentul în care spațiul este sută la sută dotat și ne putem începe activitatea în noul sediu din următoarea zi. Spațiul este mobilat aproape în întregime, urmează să mutăm și aparatura", a declarat Valentin Cuibus, șeful ISJ Cluj. 

Noul sediu ISJ Cluj, situat peste drum de Liceul Teoretic “Nicolae Bălcescu”, trebuia inaugurat încă de acum doi ani. Proiectul a început în 2009, însă vestigiile arheologice și un scandal cu Biserica Reformată au ținut constructorii pe loc timp de trei ani. S-a început în 2012, dar contractorul, Construdava, a intrat în faliment înainte să ridice complet imobilul. Contractul care trebuia finalizat în 2016 a fost reziliat, iar anul trecut s-a desemnat un nou constructor: TCI.

Este vorba despre un contract de 24 de milioane de lei. ”Am pierdut 7 milioane de lei anul trecut și 4 milioane în urmă cu doi ani”, s-a plâns Valentin Cuibus. Proiectul prevede construirea sediului ISJ, care costă 10 milioane de lei, dar și o bază sportivă a Clubului Sportiv Școlar Viitorul, evaluată la 17 milioane de lei.

La ora actuală, ISJ Cluj funcționează într-o clădire închiriată în Piața Ștefan cel Mare, numărul 4, cunoscută sub denumirea “Clădirea roșie” (Casa Învățătorului).

Comenteaza