Echipament nou pentru limitare de înălțime pe strada Mamaia din Cluj-Napoca

Echipament nou pentru limitare de înălțime pe strada Mamaia din Cluj-Napoca

Primăria municipiului Cluj-Napoca anunţă că, începând de astăzi, 17.10.2024 va fi pus în funcțiune echipamentul de limitare de înălțime dinspre Pod Napoca, la intrarea pe strada Mamaia.

Potrivit reprezentanților municipalității, limitatorul de înălțime este format din două bariere automate care sunt controlate de la distanță în vederea deschiderii pentru serviciile de urgență sau alte servicii publice și are gabaritul pe înălțime de trecere liberă de 2,30 metri față de cota asfaltului.

În situatia de lovire accidentală a părții orizontale, echipamentul are protectie astfel încât aceasta să nu cadă din suport.

Municipalitatea solicită conducătorilor auto să respecte semnalizarea și indicatoarele rutiere de restrictie acces tonaj și gabarit înălțime.

 

 

 

 

Comenteaza