Expropriaţii din zona aeroportului trimişi să-şi caute dreptatea în instanţă

Expropriaţii din zona aeroportului trimişi să-şi caute dreptatea în instanţă
După ce au încălcat procedura, permiţând constructorului de la pistă să intre cu lucrările pe terenuri care nu fuseseră încă expropriate, Consiliul Judeţean s-a grăbit, ieri, să intre în legalitate. Astfel, s-au aprobat valorile de despăgubire prevăzute în acea expertiza controversată care i-a scos pe proprietari în stradă.

Liderii Consiliului Judeţean s-au spălat pe mâini, recomandându-le proprietarilor din zona aeroportului să se adreseze instanţei, dacă vor dreptate. Deşi ei au admis că modul în care au fost diminuate sumele din expertiza de evaluare nu e tocmai logic, s-a motivat că nu există altă rezolvare, decât ca acestea să fie aprobate, urmând ca instanţa să decidă dacă se impun alte soluţii pentru proprietari. Graba Consiliului Judeţean se leagă de faptul că firmele care lucrează la pistă au intrat deja pe terenuri care nu au fost expropriate. De altfel, unul dintre constructori a şi menţionat că s-au făcut plângeri penale pe numele său din acest motiv. Reprezentanţii PDL au avertizat că aceste plângeri ar putea arunca în aer întreg proiectul pistei.

Din partea grupului de expropriaţi din zona aeroportului, Radu Rusu, i-a avertizat pe consilierii judeţeni că se comite o ilegalitate prin aprobarea actualelor sume de despăgubire, ce au fost prevăzute în ultima expertiză de evaluare, realizată de firma Expertus din Timişoara. De altfel, consilierii PDL au ţinut să se dezică de decizia privind aprobarea acestei expertize, având în vedere că nu s-a realizat o procedură de achiziţie în prealabil, care să fie însuşită şi de către plenul Consiliului Judeţean. Mai mult decât atât, consilierii PDL au atras atenţia că sunt şi o serie de neconcordanţe în documente, având în vedere că Expertus a frunizat expertiza înainte cu o lună de semnarea contractului pentru acest serviciu. „Noi nu ne dorim să blocăm lucrările la pistă, însă nici nu putem fi de acord ca cineva să-şi bată joc de oameni în asemenea hal. Pentru că am ajuns în situaţia ridicolă de a despăgubi un metru pătrat de teren cu 40 de bani. Cu alte cuvinte, un metru pătrat de teren a ajuns să coste mai puţin decât un covrig. Este o bătaie de joc şi nu putem accepta aşa ceva, mai ales că nu se justifică în nici un fel modul în care s-a ajuns la concluzia, după nici trei ani, că o parcelă evaluată la 8 euro, costă acum 40 de bani ", a spus liderul PDL, Alexandru Coroian.

Acesta a propus în plenul Consiliului să se angajeze o nouă expertiză, pentru că nu are cum să dureze mai mult de două săptămâni întreaga procedură, astfel încât lucrările să nu stea blocate. „Propun să nu votăm actualele sume de despăgubire şi să facem o nouă expertiză, de data aceasta una reală", a spus Coroian. Consilierii USL, UDMR şi PPDD au respins această propunere. Preşedintele Horea Uioreanu a explicat că singura soluţie pentru ca lucrările să meargă mai departe constă în votul de aprobare pentru consemnarea sumelor prevăzute în expertiza actuală. „Îmi pare rău că lumea nu este mulţumită. Pot fi de acord că unele sume sunt prea mici, însă asta e situaţia, legea spune că cei nemulţumiţi trebuie să se adreseze instanţei, noi nu avem ce face mai mult", a comentat Uioreanu.

Consilierul USL le-au reproşat colegilor din PDL că vor să blocheze lucrările la noua pistă. Coroian le-a răspuns că în mod normal lucrările ar trebui să stagneze, având în vedere că procedura de expropriere nu s-a încheiat. „Practic, ceea ce faceţi acum este să intraţi în legalitate, în mod normal, pentru că eu deţin informaţia că s-a lucrat din plin pe terenurile oamenilor", a spus Coroian. Colegul său de partid, Călin Tuluc, a subliniat că în cazul în care proprietarii fac plângere penală împotriva constructorilor, pentru tulburare de posesie, instanţa poate dispune suspendarea întregii proceduri de expropriere. „Dacă s-ar ajunge în această situaţie, atunci chiar se blochează toată lucrarea şi atunci nu vom mai putea fi noi acuzaţi că ne-am împotrivi", a spus Tuluc.

Reprezentantul firmei de Construcţii Napoca, Ştefan Dimitriu, a admis că se confruntă deja cu astfel de probleme: „Pot să vă spun că sunt deja câteva plângeri făcute împotriva noastră". Consilierul PNL, Eugen Cecan i-a încurajat pe membrii executivului, explicând că legea exproprierii s-a făcut tocmai cu scopul de a fi încurajate lucrările de interes public, prin eliminarea blocajelor de tipul acesta. „E normal să mergem mai departe, să nu ne împiedicăm de astfel de situaţii. De asta avem legea exproprerii ca să o respectăm. Dacă proprietarii nu sunt de acord cu sumele acestea, se pot adresa instanţei. Noi trebuie să mergem cu lucrările mai departe", a comentat Cecan.

Din partea expropriaţilor, Radu Rusu şi Viorica Tăuţan, au arătat pe acte că li se comite o nedreptate. În baza primei expertize, proprietarii din zona aeroportului au fost notificaţi cu privire la intenţia de expropriere, dar şi în ce priveşte sumele cu care urmau să fie despăgubiţi. După această notificare, oamenilor nu li s-a mai adus la cunoştinţă că valorile de despăgubire s-au modificat. „Cu alte cuvinte, doamna Tăuţan, a fost notificată că urmează să primească 12.000 de euro, pentru terenul ei de 2000 de metri pătraţi şi a fost invitată la caserie ca să ridice ce? 200 de euro??? Este inadmisibil să fie despăgubită cu 900 de lei, fără să fi fost anunţată că această sumă s-a schimbat", a arătat Radu Rusu, care a mai subliniat şi alte detalii privind modul controversat în care s-a realizat ultima exprtiză de evaluare a terenurilor din zona Aeroportului. Chiar dacă reprezentanţii PDL s-au retras din şedinţa de ieri, cu 25 de voturi, executivul a reuşit să obţină câştig de cauză, astfel că 94 de parcele au fost expropriate cu sumele prevăzute în raportul expertus, respectiv 40 de bani pentru terenul din Apahida şi 2 euro pentru terenul agricol extravilan de pe teritoriul municipiului.

 

Comenteaza