Garaje cu murături, trotuare cu maşini şi carosabil cu pietoni. Ce soluţie are primarul Boc
- Scris de Ziua de Cluj
- 18 Apr 2014, 14:33
- Administraţie
- Ascultă știrea
Un clujean a subliniat problema cu care se confruntă clujenii, locuitorii unui oraş european: "parcă suntem în minunata epocă de aur: garaje care multe sunt folosite pentru depozitare, maşinile parchează pe trotuar, pietonii umblă pe stradă", şi îl întreabă pe primarul Emil Boc: "pe când ne scăpaţi de această ciumă?".
Răspunsul la sesizare a venit în aceeaşi zi - ceea ce e o raritate pe platforma de sesizări domnuleprimar.ro, unde Primăria răspunde la aproximativ 30% din reclamaţii. "Domnul primar Emil Boc a declarat recent că la Cluj-Napoca zilele garajelor dintre blocuri sunt numărate. Concret, serviciile de specialitate din cadrul Primăriei analizează opţiunile pentru realizarea de parcaje în locul garajelor existente, care să poată acomoda un număr mai mare de maşini. Din păcate, în acest moment ne confruntăm cu problema retrocedarilor, în sensul că în multe cazuri terenul pe care sunt amplasate aceste garaje are o situaţie juridică neclarificată". Răspunsul este identic cu cel pe care Boc l-a transmis unui alt clujean care reclama aceeaşi situaţie, pe pagina sa de Facebook: "Vă pot spune că zilele garajelor dintre blocuri sunt numărate la Cluj-Napoca. Din păcate, în acest moment există numeroase situaţii neclarificate din punct de vedere juridic care vizează terenurile pe care sunt amplasate aceste garaje (revendicări nesoluţionate). Însă, acolo unde situatia juridică a terenurilor este clară şi unde avem în vedere proiecte pentru comunitate care să necesite demolarea garajelor, procedăm ca atare".
În schimb, subliniază instituţia, unde s-a putut s-a făcut, şi dă ca exemplu situaţia unui teren din Mănăştur, din vecinătatea străzii Primăverii, unde pentru că proprietatea terenului a fost clarificată, Primăria vrea să construiască un parking.