Hub-ul educațional din Borhanci | Viceprimarul Dan Tarcea: „Se lucrează la patru obiective” / Când încep lucrările la grădiniță
- Scris de Anca Colibasanu
- 06 Mar 2025, 13:44
- Administraţie
- Ascultă știrea

Hub-ul din Borhanci este unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale administrației clujene în domeniul educației, o investiție care, potrivit estimărilor, ar putea depăși 100 milioane euro. În acest moment, se lucrează la patru din obiectivele acestei inițiative. Viceprimarul Dan Tarcea a precizat, pentru ZIUA de CLUJ, care este stadiul lucrărilor și ce pași urmează să fie făcuți. De asemenea, el a anunțat că în această primăvară vor începe lucrările la drumul de acces suplimentar.
„În acest moment se lucrează la patru obiective din Hub-ul educațional din Borhanci. În primul rând, vorbim de creșă, este o unitate mare, cu aproape 100 de locuri. Stadiul lucrărilor este de 5 la sută, în acest moment și se lucrează la partea de consolidare a terenului, fiind necesară turnarea a peste 200 de piloți forați, astfel încât să fie stabilizat terenul și ulterior să putem realiza acest obiect.
În ce privește grădinița, urmează să încheiem contractul cu Compania Națională de Investiții, astfel încât în această primăvară să putem da ordinul de începere a lucrărilor și pentru acest obiectiv al grădiniței.
La liceu, acolo lucrările sunt ceva mai avansate, în sensul în care clădirea este ridicată, este deja pusă și tâmplăria și se lucrează la instalațiile interioare, discutăm de o investiție de aproximativ 30 milioane lei, și estimarea mea este că anul acesta, până la finalul anului, acest obiectiv va fi gata. Liceul va avea un regim de înălțime de parter plus două etaje, cu o suprafață la sol construită de 1.560 de metri pătrați, iar suprafața desfășurată va fi de 4.000 de metri pătrați.
Acolo vor fi 12 săli de clasă a câte 30 de elevi, trei laboratoare, șase cabinete de limbi străine, nouă cabinete pentru profesori, șase birouri, un cabinet medical, opt spații de depozitare, 12 grupuri sanitare, bibliotecă, sală multifuncțională, și de asemenea, va fi și o sală de sport astfel încât să fie și locuri în gradene, aproximativ 200 de locuri, nouă grupuri sanitare, șase vestiare, și un spațiu de depozitare”, a declarat Dan Tarcea pentru ZIUA de CLUJ.
La școală, lucrările sunt în grafic, la bazin - „în ritm alert"
În privința școlii, lucrările sunt în grafic, estimările municipalității fiind că în anul în curs acest obiectiv va fi finalizat.
„La școală, lucrările sunt în grafic, iar estimarea este că anul acesta vom finaliza și lucrările la acest obiectiv. În acest moment se lucrează la instalațiile interioare urmând să fie montată și tâmplăria, fiind finalizată hidroizolația, zidăria. Se lucrează pe interior la instalatii.
De asemenea, avem acolo o sală de sport ultramodernă, care va facilita accesul la sport pentru copiii care vor învăța acolo.
La componenta de bazin, și acolo lucrările se desfășoară într-un ritm alert, acest obiectiv va fi gata în 2026, iar în acest moment se lucrează la partea de suprastructură, este finalizată partea de fundație. Și acolo a fost necesară turnarea de piloți forați, discutăm de peste 750 de piloți, pentru stabilizarea terenului. Am avut acțiuni acolo de turnări continue pentru o perioadă de 72 de ore,
În privința acestui obiectiv - bazin de înot, acesta va putea găzdui și competiții internaționale, de înot sau de sărituri, vor fi 1.000 de locuri în gradene.
În această zonă vom mai amenaja și o pădure parc și o bază sportivă, într-o perioadă ulterioară, după ce vom finaliza cele cinci obiective de care am discutat.
Estimarea noastră este că aceste investiții în cartierul Borhanci vor depăși valoarea de 100 milioane euro, bani foarte mulți, o parte din ei vin de la bugetul local, o parte vin din bugetul națonal, din partea Guvernului, iar o parte din bani sunt din fonduri europene. Cu siguranță, aceste obiective vor ajuta la descongestionarea traficului din oraș, pentru că cei care locuiesc în cartierul Borhanci nu vor mai trebui să își ducă copiii în alte părți la școală, ci vor putea să îi ducă acolo.
De asemenea, și o parte din cei din cartierul Sopor vor putea folosi aceste obiective. Cu siguranță va crește calitatea vieții oamenilor din Borhanci. Va trebui, totodată, să amenajăm și un drum de acces suplimentar la aceste obiective, iar lucrările la acest drum vor începe în această primăvară”, a mai subliniat viceprimarul Dan Tarcea.