12:38 Conducerea clubului din Gruia a apelat din nou la măsura insolvenței, după mai bine de un deceniu de la precedenta situație de acest fel.
16:44 Euro a urcat ușor vineri, 14 august, potrivit cursului publicat de Banca Națională a României (BNR).
16:41 Modelul ideal al modernismului socialist PARTEA I — Nașterea unui nou model de locuire Cartierul Gheorgheni din Cluj, construit în principal între 1964 și 1969, reprezintă unul dintre cele mai bine păstrate exemple ale unei etape dis
16:23 Deputatul PNL Cluj susține că România și-a păstrat ratingul de țară datorită corecției bugetare de peste 2% din PIB și laudă măsurile luate de premierul Ilie Bolojan.
16:19 Un bărbat din Câmpia Turzii a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi agresat o femeie într-un parc din municipiu.
16:06 Sute de credincioși au pornit pe jos, pe cei șapte kilometri până la mănăstirea de pe deal, într-un sobor de preoți și diaconi condus de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei Andreicuț
16:00 MAE precizează că, până la acest moment, autorităţile locale nu au notificat misiunea diplomatică/oficiul consular din Grecia cu privire la existenţa unor cetăţeni români printre persoanele afectate în urma incendiilor.
15:57 Antrenorul a fost la un pas de o revenire în Gruia, însă în cele din urmă pe banca tehnică va sta Marius Șumudică.
15:03 Cluj-Napoca își păstrează poziția de lider în clasamentul celor mai scumpe piețe rezidențiale analizate.
15:02 În multe cazuri, anumite boli cronice devin incompatibile cu șofatul doar dacă ele nu sunt tratate
15:00 Aflate la doar câțiva kilometri distanță de Cheile Turzii, Cheile Borzești , vecinele mai "sălbatice" așteaptă să fie descoperite de turiștii care caută relaxare condimentată cu puțină aventură.
14:48 Un accident rutier grav s-a produs vineri, 14 august, pe DN1-E60, pe drumul dintre Cluj-Napoca și Turda, în afara localității Copăceni.
14:46 Un pahar de suc de portocale consumat zilnic ar putea avea efecte asupra organismului care merg mult dincolo de aportul de vitamina C.
14:33 Patronul clubului din Gruia s-a arătat extrem de încântat de sosirea tehnicianului în vârstă de 55 de ani.
14:15 Loteria Română anunță că s-a câștigat cel mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49 în valoare de peste 52,83 milioane de lei (peste 10,07 milioane de euro).
13:54 După ședința de guvern desfășurată, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan a prezentat soluțiile pentru următorii pași pe care îi va face țara noastră în ceea ce privește energia electrică
13:52 DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA S.A. – Sucursala Cluj-Napoca anunţă unde vor avea loc întreruperi planificate în alimentarea cu energie electrică în județul Cluj.
13:40 Turda pregătește noi proiecte pentru fluidizarea traficului și dezvoltarea transportului alternativ.