Spitalele, pregătite pentru pene de curent! Ministerul Sănătății: Toate unitățile publice au grupuri electrogene
- Scris de Monica Kovacs
- azi, 16:18
- Sănătate
- Ascultă știrea
Ministerul Sănătății a făcut verificări la nivel național și anunță că toate spitalele publice din România dispun de grupuri electrogene și soluții alternative de alimentare.
Ministerul Sănătăţii anunţă, joi, că, la nivel naţional, toate spitalele publice dispun de grupuri electrogene şi soluţii alternative de alimentare, inclusiv pentru secţiile şi structurile medicale exterioare.
Datele centralizate arată că, în total, la nivel național, unitățile sanitare dispun de 948 grupuri electrogene în 340 unități sanitare.
“Siguranţa pacienţilor şi continuitatea actului medical nu pot depinde de situaţii neprevăzute. De aceea, pregătirea trebuie făcută înainte ca o problemă să apară. Această verificare are un caracter strict preventiv. Nu a fost determinată de existenţa unei situaţii de urgenţă, ci de necesitatea de a cunoaşte şi actualiza din timp resursele disponibile şi eventualele vulnerabilităţi ale sistemului sanitar.Prevenţia înseamnă responsabilitate. Iar în sănătate, responsabilitatea înseamnă să fim pregătiţi înainte de a fi nevoie”, a declarat Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătăţii.
Ministerul Sănătăţii va continua să monitorizeze capacitatea unităţilor sanitare şi să identifice din timp ceea ce trebuie îmbunătăţit, astfel încât serviciile medicale esenţiale să poată fi asigurate în condiţii de siguranţă, indiferent de context.
Analiza Ministerului Sănătăţii vine în contextul în care, de joi, Centrala Nucleară de la Cernavodă a fost închisă, iar debitul Dunării a coborât la un minim istoric.











