Video În ce stadiu sunt lucrările din Florești. Primarul a anunțat care vor fi gata înainte de termen

În ce stadiu sunt lucrările din Florești. Primarul a anunțat care vor fi gata înainte de termen
| Foto: Facebook.com/bogdannicolaepivariu

Cea mai mare comună din țară are mai multe proiecte de infrastructură în lucru. O parte din acestea urmează să fie finalizate curând, unele chiar înainte de termenul estimat.

Edilul Bogdan Pivariu a vorbit, la ZIUA LIVE, despre stadiul celor mai importante lucrări de infrastructură din comuna pe care o administrează.

La șantierul de pe Terra, ieri s-a turnat asfaltul, inclusiv la acea intersecție care face legătura cu strada Orizontului, cu cartierul propriu-zis Terra, cu Dumitru Mocan, strada veche, acea intersecție care face legătura și cu strada nouă, inclusiv legătura dintre strada Petunei și strada Dumitru Mocan 2, deci noua stradă care a rezultat în urma exproprierilor și a lucrărilor de acolo.

Așadar, am finalizat partea de instalații, utilități și am ajuns până în partea de asfalt, unde este pregătită în proporție de 99% pentru a fi dată circulației. Urmează marcajele și ultimele retușuri pentru ca aceasta csă deservească populația. Suntem în curs de licitație pentru semaforizarea de pe DN, respectiv Dumitru Tăuțan-intersecție cu DN, acolo unde, în urma acestor lucrări și de semaforizare, va fi permis din Dumitru Tăuțan în DN virajul la stânga, înspre comuna Gilău.

Toate aceste lucruri vor ajuta, ne bucurăm că am reușit să finalizăm cu aproximativ două luni înainte de termen, am mers într-un ritm susținut și mă bucur că cei care au câștigat acest contract sunt foarte serioși, au depășit toate obstacolele apărute și am ajuns cu lucrarea la stadiul de 99%”, a afirmat, la ZIUA LIVE, Bogdan Pivariu.

 Exproprieri pentru lărgirea și modernizarea străzii Răzoare

„În ceea ce privește strada Răzoare, am ajuns, împreună cu specialiștii, la o soluție care să permită două sensuri de mers pe carosabil. Odată cu exproprierile și cu lucrările acestea, vom renunța la sensul unic, apărut pentru siguranța pietonilor, pentru că nu exista trotuar. Am lucrat la acest proiect mai mult timp, dar situația a fost una mai complicată, atât din punct de vedere a racordului cu viitoarea legătură la centura metropolitană, cât și din punct de vedere a parcărilor existente pe strada Răzoare, unde nu am vrut să diminuăm numărul de locuri. De asemenea, în această zonă vom face noi locuri de parcare, stații de încărcare a mașinilor electrice și propunem inclusiv amenajarea unei alveole pentru transportul în comun”, a explicat Pivariu.

loading...
Comenteaza