În iunie nu se doarme: încep testele pentru Capitală Europeană a Tineretului

În iunie nu se doarme: încep testele pentru Capitală Europeană a Tineretului
Clujul nu doarme şi crează cea mai lungă zi din an, în 21-22 iunie. De vineri până sâmbătă, în intervalul amintit, asociaţiile studenţeşti au fost provocate să propună evenimente care să garanteze că oraşul nu va aţipi nicio clipă în noaptea cu pricina. Acesta este primul experiment anunţat de asociaţia care a reuşit să aducă Clujului titlul de Capitală Europeană a Tineretului în 2015.

Programul pe care s-a obţinut titulatura va fi îmbunătăţit anul acesta. În primă fază se va stabili structura care va pregăti evenimentele din 2015: o Federaţie formată din asociaţii studenţeşti şi instituţii publice, cu un birou permanent format din maxim 10 persoane, plus un coordonator al proiectului. În paralel se va atrage şi bugetul preconizat pentru evenimente, 5,5 milioane de euro, mai precis partea din sponsorizări.

Ţintele Cluj-Capitală Europeană a Tineretului 2015: 200.000 de persoane implicate în evenimentele de peste doi ani, atragerea a 700 de voluntari, creşterea cu 150% a numărului de tinerilor străini, atragerea a 25.000 de studenţi străini la Cluj, dar şi majorarea bugetului alocat de autorităţile publice pentru proiectele organizaţiilor de tineret, cu 150%.

Pregătirea şi managementul programului de Capitală Europeană a Tineretului va cădea în sarcina unei federaţii care se va constitui până la finalul lunii februarie şi va fi formată din organizaţii studenţeşti, asociaţii şi instituţii publice. Efectiv de coordonare se va ocupa un grup de lucru format din maxim 10 persoane, recrutate din rândul organizaţiilor partenere. De asemenea, va fi numit şi un director al Capitalei Europene a Tineretului Cluj-Napoca. Nominalizat pentru această poziţie este Vlad Pop, preşedintele Consorţiului Organizaţiilor Studenţeşti din Cluj, după cum a explicat Andras Farkas, şeful asociaţiei Grupul Pont, cel care a reuşit să aducă municipiului titulatura europeană.

Grupul Pont a organizat ieri prima conferinţă europeană cu invitaţi din echipele care au implementat deja astfel de proiecte - Braga , Capitala Europeană de Tineret în 2012, şi Maribor, Capitală Europeană a Tineretului anul acesta.

De săptămâna următoare vor demara acţiunile de strângerea de fonduri din domeniul privat. Acestea vor permite activarea grupului de lucru care se va ocupa de managerierea proiectului (pentru salariile celor maxim 10 persoane şi a directorului de capitală). Bugetul pentru Cluj-Napoca- Capitală Europeană a Tineretului este calculat la 5,5 milioane de euro, din care două milioane trebuie să vină din fonduri publice (de la Bucureşti, de la Primărie şi de la Consiliul Judeţean), alte două milioane să fie atrase din fonduri europene (în acestă direcţie va acţiona Grupul Pont) şi 1,5 milioane de euro din fonduri private (de la firme din ţară, din Cluj-Napoca sau de la multinaţionale).
Potrivit organizatorilor conferinţei de ieri, 2013 va fi anul îmbunătăţirii programului oraşului pentru 2015. Deşi s-a câştigat pe o propunere de proiecte - printre care un festival al gheţii, festivalul cartierelor, petreceri, dar şi alte evenimente inedite în cadrul universităţilor, carnavaluri sau baluri mascate, cel mai mare QR Code uman care să fie detectat de satelitul Google - acestea pot fi regândite, conform regulilor capitalei europene a tineretului. În următoare perioadă se vor face mai multe teste, vor fi iniţiate colaborări între organizaţiile studenţeşti şi instituţiile publice şi vor fi atrase în oraş conferinţe internaţionale sau evenimente naţionale dedicate tinerilor (de exemplu Săptămâna Naţională a Tineretului, eveniment de la Bucureşti). Aceasta pentru ca "nivelul de aşteptare al oraşului tânăr e mai mare decât cel trecut în proiect", după cum au spus organizatorii conferinţei de ieri.

Un alt experiment se va face în luna iunie, 21-22 iunie, cea mai lungă noapte din an - Cluj Never Sleeps, oraşul care nu doarme niciodată. Astfel, organizaţiile de tineret au fost provocate de Farkas să propună şi să organizeze evenimente în oraş pe parcusul zilei de 21 dar şi a nopţii.

La finalul anului trecut, municipiul Cluj-Napoca obţinea titlul de Capitală Europeană a Tineretului pentru anul 2015. Anunţul s-a făcut la Maribor Slovenia, oraşul care deţinea anul trecut titlul European. Clujului a câştigat titlul cu tema "share" - cultură, spaţiu, cauze, experienţe europene, proiecte pentru viitor, dar şi distracţie.

5,5 milioane de euro

este bugetul pentru Cluj - Capitală Europeană a Tineretului.

 

Comenteaza