Înainte de Crăciun, zeci de case din Cătina, județul Cluj au fost conectate la rețeaua de apă

Înainte de Crăciun, zeci de case din Cătina, județul Cluj au fost conectate la rețeaua de apă
| Foto: Consiliul Județean Cluj

Consiliul Județean Cluj și Compania de Apă Someș S.A. au finalizat recepția lucrărilor de extindere a rețelei de alimentare cu apă pentru câteva zeci de imobile situate pe teritoriul localității Cătina.

Lucrarea recepționată este parte a contractului de lucrări ce prevede introducerea alimentării cu apă în satul Copru și extinderea rețelei în localitatea Cătina.

Ne-am mobilizat împreună cu colegii de la Compania de Apă și am reușit să facem toate demersurile necesare pentru ca o parte din cei vizați de extinderea rețelei din Cătina să beneficieze, chiar înainte de sărbătorile de iarnă, de apă potabilă furnizată în sistem centralizat. Recepția întregii investiții va avea loc spre sfârșitul verii 2023, când toate cele 150 de gospodării din Copru și Cătina, vizate de proiect, vor fi conectate la rețeaua de apă administrată de Compania de Apă SomeșAlin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

În această etapă au fost deja recepționați peste 4,4 km de conducte de distribuție, fiind realizate 36 de branșamente la imobile. În acest moment, toate aceste gospodării beneficiază de apă curentă.

Întreaga investiție realizată pe teritoriul celor două localități învecinate prevede amplasarea a cca. 20 de km de conducte de aducțiune și distribuție, construcția unui rezervor de înmagazinare a apei și a unei stații de pompare.

În valoare totală de 4 milioane de lei, lucrările sunt finanțate din Fondul de Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare (IID) constituit de Compania de Apă Someș și Consiliul Județean Cluj în vederea derulării acelor proiecte edilitare locale care nu au fost cuprinse până în acest moment în programele majore de investiții atrase de la Uniunea Europeană.

Comenteaza