Breaking news Începe construcția Spitalului Regional de Urgență Cluj. Când va fi gata
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 12:56
- Administraţie
- Ascultă știrea
Încep lucrările la Spitalul Regional de Urgență Cluj, după ce amplasamentul a fost predat oficial constructorului pe 8 iulie.
Investiția, estimată la peste 450 de milioane de euro, este finanțată din fonduri europene și de la bugetul de stat și reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură medicală din România.
Noul spital va dispune de 849 de paturi, 22 de săli de operație, secții moderne de Terapie Intensivă, inclusiv pentru copii, un centru pentru mari arși, departamente de cardiologie și imagistică de ultimă generație, heliport și facilități dedicate intervențiilor în cazuri de urgență majoră.
Contractul prevede o durată de execuție de 40 de luni, iar lucrările sunt executate de asocierea condusă de compania turcă CCN Altyapı Yatırımları ve İnşaat A.Ş., alături de parteneri români. Spitalul este estimat să devină operațional în perioada 2028–2029, urmând să deservească pacienți din întreaga regiune a Transilvaniei și să reducă presiunea asupra unităților medicale existente din Cluj.











