Pacienţii asigurați vor avea dreptul la o a doua opinie medicală, fără a mai fi nevoiţi să plătească suplimentar.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță că în câteva luni va fi lansată noua platformă digitală națională care va conecta pacienții cu medicii, iar românii îşi va putea vedea dosarul medical electronic.
Primarul din Turda a fost în vizită pe șantierul de la Spitalul Municipal din oraș.
Comunicarea și empatia pot fi învățate, perfecționate și mai ales, evaluate în pregătirea medicilor și a profesioniștilor din sănătate, transmite rectorul UMF Cluj, Anca Buzoianu.
Aflat în timpul unei proceduri de resuscitare, un medic a fost atacat de mai mulți membri ai familiei pacientei.
Curtea de Apel Cluj a decis vineri, 6 februarie 2026, extrădarea lui Andrei Boilă, în vârstă de 23 de ani, către autoritățile judiciare din Franța.
Femeia, medic radiolog, a fost găsită moartă în locuinţa sa din Capitală de către un bărbat care a sesizat Poliţia.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a anunțat cu profundă tristețe trecerea în neființă a profesorului doctor Lucian Mihai Rusu, una dintre cele mai apreciate cadre didactice ale instituției.
După aproape trei luni de căutări, tânărul suspectat că și-ar fi ucis mama în Franța a fost depistat și reținut de polițiștii din Cluj-Napoca.
Un oncolog format la Harvard demontează șase mituri majore despre nutriție.