Video Liderul PNL Cluj susține restricțiile pentru nevaccinați: „Cei care nu se vaccinează să nu se întrebe de ce sunt limitați”

Liderul PNL Cluj susține restricțiile pentru nevaccinați: „Cei care nu se vaccinează să nu se întrebe de ce sunt limitați”
| Foto: Getty Images

Daniel Buda a vorbit, duminică, în cadrul unei confrințe de presă la sediul PNL Cluj, despre contextul epidemiologic actual. Liderul liberalilor clujeni susține că doar prin vaccinare vom ieși din această criză. 

„Fac un apel către opinia publică din România de a se vaccina, deoarece nu avem alte mecanisme de a scăpa de acest virus, mai ales în varianta Delta. Vreau să vă spun că vaccinurile aprobate de către EMA au trecut prin toate testele posibile și imposibile, din perspectiva efectelor secundare. Aceste vaccinuri sunt sigure și aceste vaccinuri dau viață", a declarat, duminică, Daniel Buda. 

Liderul PNL a mai spus că gradul redus de vaccinare este motivul pentru care România se confruntă cu o presiune foarte mare pe spitalele și pe sistemul sanitar.

"Până la urmă, vaccinarea nu este decât un pașaport către viață și cei care nu se vaccinează să nu se întrebe de ce sunt limitați la a folosi anumite utilități publice, gen restaurant, mall sau cinematograf. Pentru că prin gestul lor nu fac altceva decât să pună în pericol viața concetățenilor lor. Și atunci sigur, că într-o astfel de situație, Constituția permite să aplicăm anumite restrângeri ale libertăților în condiții de criză”, a explicat președintele PNL Cluj, Daniel Buda.

Comenteaza