Greva generală, demarată luni în școli, va continua și marți. Sindicatele din Învățământ nu au primit vreo invitație pentru o eventuală discuție cu reprezentanții Guvernului.
Nu mai puțin de sapte deputați europeni din Comisia pentru dezvoltare regională a Parlamentului European (Comisia REGI) au fost prezenți, miercuri, la Cluj-Napoca, pentru a vizita stadiul proiectelor de infrastructură și mediu sprijinite din resursele politicii de coeziune.
Europarlamentarul clujean a transmis un mesaj tranșant la Adunarea Politică a Partidului Popular European, care a avut loc la Munchen.
Ministrul de Interne al Austriei, Gerhard Karner, nu s-a răzgândit în privința aderării României la Schengen. Venit la București, acesta a spus din nou că sistemul de protecție a frontierelor este nefuncțional și că nu poate „oferi” o dată pentru aderarea la spațiul european de liberă circulație.
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, că măsurile pregătite de Guvern nu fac altceva decât să reducă şi să amâne acele cheltuieli care nu sunt absolut necesare, din domenii precum bunuri şi servicii, autoturisme, mobilier.
Europarlamentarul PNL/PPE Daniel Buda, președintele PNL Cluj, este invitatul jurnalistului Mihai Moga, miercuri dimineața de la 09:00, la ZIUA LIVE.
Eurodeputatul clujean a fost prezent, în weekend, la AGRARIA – Târgul Internațional de Agricultură, industrie alimentară și zootehnie, organizat în localitatea Jucu.
Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a anunțat că România trebuie să realizeze reforma salarizării unitare pentru a obține banii din PNRR din cea de a patra tranșă.
Premierul Nicolae Ciucă, preşedinte al PNL, a declarat că le-a cerut specialiştilor din partid să găsească soluţii pentru comasarea alegerilor de anul viitor, urmând ca variantele propuse să fie discutate, dacă acestea respectă constituția.
Recomandări: