Marian Sârbu şi Leonard Orban, variante pentru Ministerul Fondurilor Europene
- Scris de Ionel Lespuc
- 07 Iul 2011, 17:40
- Administraţie
- Ascultă știrea

Înfiinţarea unui minister de Afaceri Europene, condus de liderul UNPR Marian Sârbu sau de consilierul prezidenţial Leonard Orban, fost comisar european, şi care să gestioneze inclusiv proiectele finanţate din fonduri UE, a fost discutată de preşedintele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc, susţin surse politice, citate de Mediafax.
Sursele au declarat că oficialii Comisiei Europene doresc desemnarea unui responsabil politic pentru gestionarea pe orizontală a problematicii fondurilor europene, iar acest responsabil politic nu ar prelua autorităţile de management de la ministere, dar ar gestiona aspecte precum licitaţiile.