NEWS ALERT SCANDALUL PLĂCUŢA Consilierii locali ai UDMR au părăsit şedinţa CL din cauza plăcuţei FOTO

NEWS ALERT SCANDALUL PLĂCUŢA Consilierii locali ai UDMR au părăsit şedinţa CL din cauza plăcuţei FOTO
Consilierii locali ai UDMR din Cluj-Napoca au părăsit astăzi şedinţa forului deliberativ, în semn de protest faţă de poltiica promovată de Primăria Cluj-Napoca faţă de minoritatea maghiară.

Ei spun că sunt nemulţumiţi de reamplasarea unei plăcuţe în faţa soclului statuii lui Matei Corvin din piaţa Unirii şi că plăcuţa ar fi fost amplasată ilegal. Consilierii adaugă că plăcuţa ar fi fost montată intenţionat de primar pentru a stârni tensiuni "existepte pe vremea fostului primar" Gheorghe Funar.


Înainte de a părăsi şedinţa, consilierii au pus pe masa primarului Sorin Apostu un memoriu cu peste 13.000 de semnături de la cetăţeni români şi maghiari din Cluj pentru amplasarea plăcuţelor bilingve pe monumente şi pentru montarea unor plăci de bun-venit la intrarea în oraş, în trei limbi, între care şi limba maghiară.

Csoma Botond, liderul grupului UDMR din Consiliul Local, spune că prin amplasarea plăcuţei, care nu figura în documentaţia tehnică pentru autorizaţia de construcţie, s-a creat "o tensiune interetnică în oraş". Acesta spune că şi în cimitirul Hajongard s-au profanat mai multe morminte renovate recent, care sunt monumente.

La şedinţa de astăzi a Consiliului Local au participat şi aproximativ 15 membri ai organizaţiei de tineret a UDMR, care purtau tricouri albe pe care au inscripţionat silueta statuii lui Matei Corvin. Aceştia au asistat la şedinţă, fără însă să intervină.

Amintim, şi consilierii judeţeni ai UDMR au făcut un gest similar la începutul celei mai recente şedinţe a forului. Vezi detalii

Foto Andreea Simionaş

Comenteaza