Opoziţia acuză: de ce finanţează Clujul investiţiile Bucureştiului

Opoziţia acuză: de ce finanţează Clujul investiţiile Bucureştiului
PDL acuză executivul Consiliului Judeţean că dă dovadă de prea mult zel, finanţând integral investiţii pentru care ar trebui să-şi asume responsabilitatea Guvernul, în speţă Ministerul de Interne.

În ultima şedinţă de Consiliu Judeţean s-a votat pentru încheierea unei asocieri cu Unitatea Specială de Aviaţie Cluj-Napoca, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Avram Iancu" al Judeţului Cluj şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, în vederea finanţării şi realizării Programului „Dezvoltarea infrastructurii necesare funcţionării serviciilor de urgenţă".

Consiliul Judeţean a decis să dea un teren în incinta Aeroportului clujean şi chiar să participe cu finanţare pentru construcţia unui hangar ce ar urma să intre în administrarea Unităţii Speciale de Aviaţie Cluj-Napoca, insituţie subordonată Ministerului de Interne. Concret, proiectul vizează dezvoltarea componentei aviatice a ministerului, ceea ce implică realizarea unui hangar pentru staţionarea şi protecţia aeronavelor, a platformelor de aterizare şi decolare, precum şi a utilităţilor menite să aigure operarea cu orice tip de elicoptere.

În sensul acesta, administraţia judeţeană a fost de acord să se asocieze cu Unitatea Specială de Aviaţie Cluj-Napoca, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Avram Iancu" al Judeţului Cluj şi cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, având în vedere că proiectul ar urma să contribuie la soluţionarea cazurilor de urgenţă de pe teritoriul Clujului. Consilierii PDL au atras atenţia că în protocolul de asociere nu se specifică nimic despre contribuţia guvernului sau a Ministerului de Interne, având în vedere că Unitatea Specială de Aviaţie este o structură care nu aparţine Consiliului Judeţean.

„Văd că se insistă să încheiem acest parteneriat, să contribuim cu bani (100.000 de lei în anul 2013) şi cu teren, însă, din protocol nu reise în nici un fel care va fi contribuţia din bugetul central la investiţiile ce urmează să se realizeze, iar lucrul acesta nu mi se pare normal. Este suficient că noi cheltuim bani pentru obiectivele pentru care suntem responsabili, cred că era normal ca ministerul şi guvernul să asigure finanţare pentru construcţia acestui hangar, de care, repet, se va folosi în primul rând o structură subordonată ministerului şi nu nouă. Nu spun că noi nu ar trebui să contribuim, dar cred că este foarte important ca şi ministerul să vină cu bani", a comentat consilierul Alexandru Coroian.

Reprezentanţii USL au apreciat că atâta timp cât această structură va contribui la dezvoltarea infrastructurii necesare funcţionării serviciilor de urgenţă, investiţiile sunt justificate, iar Consiliul Judeţean trebuie să se implice, astfel că iniţiativa a fost adoptată cu majoritate de voturi.Unitatea Specială de Aviaţie Cluj-Napoca este structura specializată din subordinea Inspectoratului General de Aviaţie care asigură componenta aviatică în executarea misiunilor operative în sprijinul structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor sau cu caracter umanitar, independent sau în colaborare, în judeţele Cluj, Sălaj, Satu-Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Alba, Mureş, Braşov, Sibiu, Covasna, Harghita, Arad, Timiş, Caraş-Severin şi Hunedoara. 

 

Etichete
Comenteaza