Şova, invitat la Cluj să repare "dezastrul Boc" de la centura de diamant

Şova, invitat la Cluj să repare
Liderul PSD Cluj, Remus Lăpuşan, a declarat astăzi că ministrul Dan Şova va fi prezent săptămâna următoare într-o vizită de lucru la centura Cluj Est.

Potrivit lui Lăpuşan, ministrul Şova va veni la Cluj pentru a debloca situaţia lucrărilor şi a finanţării pentru finalizarea acestora în cazul "centurii de diamant" a oraşului, Cluj Est. Liderul PSD l-a indicat pe Emil Boc ca responsabil pentru că avem o centura de diamant, încă nefinalizată, dar care a înghiţit bani grei de la buget, dintr-o ambiţie a fostului prim ministru.

"Vrem ca anul acesta să finalizăm această centură", a mai spus Lăpuşan.

În cazul centurii Cluj Est, aceasta urma să fie gata în iunie anul trecut, inclusiv lucrările de consolidare de pe tronsonul I, din Vâlcele. Direcţia de Drumuri şi Poduri a intrat, însă, în conflict cu constructorii maghiari de la Vegyepszer, societate care a intrat în insolvenţă şi nu şi-a mai putut respecta termenele de contract. Mai mult, anul trecut au apărut noi probleme cu alunecările de teren.

Din ultimele negocieri perfectate de Direcţia de Drumuri şi Poduri Cluj, lucrarea urma să se deruleze cu firmele Keller şi Diferit.

Comenteaza