Parkingul şi hotelul de la aeroport, în aer. UTI şi Consiliul Judeţean Cluj nu se înţeleg

Parkingul şi hotelul de la aeroport, în aer. UTI şi Consiliul Judeţean Cluj nu se înţeleg
În şedinţa Consiliului Judeţean (CJ) Cluj de miercuri, 26 iulie, s-a consumat disputa dintre firma bucureşteană UTI şi forul administrativ judeţean clujean pe subiectul construirii unui parking de 1.400 de locuri şi a unui hotel.

Pentru şedinţa ordinară din iulie a deliberativului judeţean, conducerea executivă a instituţiei a promovat un proiect de hotărâre prin care urma să se aprobe rezilierea contractului cu compania UTI Facility Management Bucureşti, pentru construirea unui parking şi a unui hotel în zona Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj (AIAIC) şi predarea terenului respectiv către regie.

În proiectul de hotărâre, executivul CJ Cluj a arătat că este nevoit să recurgă la rezilierea contractului cu UTI pentru că societatea a refuzat de mai multe ori să semneze un act adiţional la contractul de concesiune dintre cele două părţi, act adiţional ce ar fi trebuit să ducă la deblocarea celor două investiţii nerealizate până în prezent, parkingul şi hotelul.

Reamintim că, în august 2010, CJ Cluj a încheiat un contract de concesiune cu UTI pentru obiectivul „lucrări în vederea extinderii parcării auto existente, construirii unui nou parking auto etajat și a unui hotel de 4 stele în perimetrul AIAIC".

Valoarea redevenței pentru extindere parcare și parking a fost de 250.000 de euro, fără taxa pe valoarea adăugată, pe an, indexată cu procentul de creștere a traficului de pasageri pe aeroport aferent anului precedent, iar valoarea redevenței pentru hotel până la punerea în funcțiune de 230.898 euro/an, fără TVA, și valoarea redevenței pentru hotel după punerea în funcțiune de 12% din venitul brut.

Însă din cauza faptului că forul judeţean nu a putut preda amplasamentul stabilit, fiind pe rol mai multe litigii pentru acest imobil, în 2011 s-a încheiat un act adițional, prin care s-a convenit suspendarea temporară a construirii parkingului şi a hotelului și s-a stabilit plata unei redevențe în cuantum de doar 66.250 euro/an, pentru cele 530 de locuri de parcare.

Deşi la începutul anului curent cele două părţi păreau că au ajuns la un compromis care să ducă şi la realizarea noului parking si a hotelului, după şapte luni, CJ şi UTI se află din nou pe poziţii de război.
Aflând de proiectul de hotărâre privind rezilierea contractului iniţiat de conducerea executivă a forului judeţean, UTI a dat publicităţii chiar miercuri dimineaţa, înaintea şedinţei în plen a CJ, un punct de vedere propriu asupra litigiului cu judeţul Cluj în privinţa investiţiilor de la aeroport.
„Amplasamentele necesare pentru construcția parkingului supraetajat şi a hotelului de 4 stele nu au fost predate timp de mai bine de cinci ani de la data semnării actului adițional nr. 1.

Urmare a acestei situații, UTI a declanşat procedura rezoluţiunii parţiale a contractului, ȋn ceea ce privește obligația de construire a parkingului supraetajat şi a hotelului, emițând notificarea de încălcare parţială a contractului nr. 49/05.07.2016, înregistrată la CJ Cluj sub nr. 16090/6 iulie 2016, şi notificarea de reziliere parţială a contractului nr. 5819/29.08.2016, înregistrată la CJ Cluj sub nr. 20401/31 august 2016.

Prin adresele nr. 5970/06.03.2017 si nr. 5970/19.05.2017, CJ Cluj a solicitat subscrisei să semneze actul adițional nr. 2 la contractul de concesiune de lucrări publice nr. 29/17.08.2010, în vederea predării amplasamentului necesar construirii parkingului supraetajat.

UTI a comunicat propriul punct de vedere prin adresa UTI 45/09.06.2017, înregistrată la CJ  sub nr. 16715/12 iunie 2017, în sensul că propunerea CJ privind semnarea unui act adiţional având ca obiect realizarea parcării supraetajate, este nelegală, deoarece CJ este partea din culpa exclusivǎ a căreia a fost imposibilǎ continuarea ontractului ȋn termenii şi condițiile inițial stipulate.

Pe cale de consecințǎ, ca urmare a procedurii demarate de către UTI, a operat rezilierea parțialǎ a contractului de concesiune, potrivit notificării de reziliere parţială a contractului nr. 5819/29.08.2016, înregistrată la CJ Cluj sub nr. 20401/31 august 2016.

Această notificare de reziliere parțialǎ şi-a produs deja efectele juridice, ceea ce înseamnă ca nici construcția hotelului şi nici construcția parcării supraetajate nu mai constituie ȋn acest moment obiectul contractului nr. 5819/29.08.2016", au arătat cei de la UTI.

Conducerea UTI a atenţionat că „în măsura în care va avea loc adoptarea proiectului, UTI va lua toate măsurile şi va întreprinde toate demersurile care se impun din punct de vedere juridic, în scopul protejării drepturilor sale recunoscute prin contractul de concesiune, inclusiv dar fără a se limita la formularea unei acţiuni întemeiate pe dispoziţiile legii nr. 52/2003 coroborate cu cele ale legii nr. 554/2004 în vederea suspendării executării şi respectiv a anulării dispoziţiilor vătămătoare care ar putea fi cuprinse în hotărârea ce va fi adoptată de CJ Cluj".

În faţa acestei situaţi, consilierul judeţean PNL Călin Tuluc, avocat de profesie, a propus amânarea luării unei decizii şi mandatarea conducerii CJ pentru a purta o discuţie cu toate părţile implicate pe marginea contractului de concesiune încheiat cu firma UTI. Propunerea lui Tuluc a fost votată de 30 de colegi consilieri judeţeni şi astfel proiectul de hotărâre a fost amânat.

Comenteaza