Pas înainte pentru cea mai lungă pistă de biciclete din țară. Trece prin Cluj
- Scris de Ziua de Cluj
- 09 Sep 2024, 14:08
- Administraţie
- Ascultă știrea
Proiectul „Velo Apuseni” presupune amenajarea a 227 de kilometri de piste de biciclete, din care 99,3 km vor fi pe teritoriul județului Bihor, 35,3 km pe teritoriul județului Alba, iar restul de 92,4 km în județul Cluj.
Consiliul Județean Cluj a depus proiectul „Elaborare SF + DTAC + DTAD Velo Apuseni – Amenajare trasee cicolturistice în Munții Apuseni” la Agenția pentru Protecția Mediului Cluj pentru emiterea acordului de mediu.
În județul nostrul Cluj, traseul propus traversează comunele Mărgău, Beliș, Mărișel, Rîșca, Călățele, Sâncraiu, Săcuieu și Poieni. Informațiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul APM Cluj, str. Dorobanților, nr. 99, și la sediul CJ Cluj, str. Dorobanților, nr. 106, în zilele de luni-joi, între orele 9:00-14:00, și vineri între orele 9:00 și 13:00. Observațiile publicului privind proiectul velo prin Munții Apuseni pot fi făcute la sediul APM Cluj.
Valoarea contractului de finanțare este de 110 milioane lei. Proiectul va fi finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).