Preţul noii piste a aeroportului creşte: se cere o altă licitaţie

Preţul noii piste a aeroportului creşte: se cere o altă licitaţie
Noua pistă a Aeroportului a ajuns să coste de la 139 de milioane de lei, 188 de milioane. Consilierii PDL au cerut licitaţie, nefiind de acord ca aceşti bani să fie încasaţi tot de constructorul actual, Construcţii Napoca SA - Icco Systems - Geo Arc Otopeni.

Consiliul Judeţean a fost de acord cu lucrările suplimentare prevăzute la proiectul noii piste de aterizare-decolare, nu fără ca reprezentnaţii PDL să recomande conducerii Aeroportului să atribuie contractul în baza unei licitaţii publice şi nu prin încredinţare directă. Suplimentarea lucrărilor implică şi costuri noi. Astfel că administraţia judeţeană ar urma să plătească în plus pentru acest contractpeste 16,6 milioane de lei.

Directorul Aeroportului David Ciceo le-a explicat consilierilor necesitatea aprobării lucrărilor suplimentare pentru funcţionalitatea pistei de 2.100 de metri. Este vorba despre construcţia unei căi de rulare Foxtrot (care înlocuişte, în proiect, calea de rulare Echo şi care are menirea să asigure legătura cu vechea pistă de aterizare-decolare). Pin această cale de rulare se va putea opera cu avioane de categoria D şi E, fără să mai fie nevoie ca în momentul în care se va ajunge cu pista la 3.500 de metri să mai fie incomodat traficul aerian în vreun fel.

O altă lucrare vizează construcţia de acostamente pentru calea de rulare Golf, aceasta reprezentând o condiţie tehnică în ce priveşte proiectarea şi exploatarea tehnică a aerodromurilor precum şi în privinţa protejării motoarelor aeronavelor în timpul operării pe calea de rulare.

Cea de-a treia lucrare implică o prelungire a pistei, spre Apahida, cu 90 de metri, pentru a se preveni suspendarea traficului aerian din momentul în care vor începe lucrările la cea de-a doua etapă a proiectului pistei, de până la 3.500 de metri.

Cea de-a patra lucrare vizează o sistematizare a amplasamentului prevăzut pentru echipamentul ILS (sistem de apropiere şi ghidare a avioanelor).

David Ciceo a aexplicat că aceste lucrări au fost prevăzute iniţial în studiul de fezabilitate al Iptana, pentru varianta pistei de 3.500 metri. Când s-a ajuns la varianta 2.100 de metri, pentru eficientizarea costurilor, aceste lcrări nu au mai fost prevăzute însă, astfel că pista riscă să nu fie funcţională fără ele, a explicat directorul aeroportului. „Cei din Târgu Mureş au ştiut de la bun început să-şi construiască o pistă mai trainică şi mai mare decât cea pe care o avem noi, astfel că în prezent compania Ryan Air e la ei şi nu la Cluj", a comentat Ciceo.

Consilierii PDL au votat la rândul lor această suplimentare de lucrări, afirmând că nu sunt împotriva finalizării proiectului, însă, au apreciat că fiind vorba despre costuri în plus, ar trebui făcută o licitaţie. „Nu înţeleg de ce trebuie să atribuim lucrările aceluiaşi constructor. Indicat ar fi ca aeroportul să ne dea asigurări că nu va merge pe încredinţare directă şi că va alege să facă o licitaţie sau o selecţie de oferte", a spus consilierul PDL, Alexandru Coroian. Ciceo a răspuns că se va gândi la această recomandare.
Consilierul judeţean PNL, Eugen Cecan, a apreciat că Aeroportul nu are de ce să ţină deama de sfaturile PDL, de vreme ce legea este permisivă, iar astfel de lucrări pot fi încredinţate şi direct. „Există un articol de lege care spune clar că, în caz de necesitate şi de urgenţă, se poate negocia cu constructorul actual. Nu văd care e problema şi nu înţeleg de ce ar trebui să procedăm diferit, de vreme ce ne interesează ca lucrările să se finalizeze cât mai repede", a comentat Cecan.

În total, suma cu care fost iniţial atribuit contractul pentru pista de 2.100 de metri se ridica la peste 139,1 milioane de lei ( cu tot cu asistenţă tehnică). Anul trecut s-a ajuns la concluzia că se mai impun o serie de lucrări suplimentare iar suma aprobată în sensul acesta a fost de peste 38,3 milioane de lei. În prezent, pentru cele patru lucrări amintite, la care se adaugă şi asistenţa tehnică, s-a aprobat o majoare de cost de 16,6 milioane de lei, sumă ce implică şi asistenţa tehnică dar şi o actualizare a preţurilor prevăzute în contract. În total, Consiliul judeţean ar urma să achite, aşadar, pentru acest proiect peste 188 de milioane de lei, iar dacă ar fi să se adauge şi TVA-ul se va ajunge la peste 233 de milioane de lei.

 

 

Comenteaza