Primăria caută experţi electorali

Primăria caută experţi electorali
Primăria municipiului Cluj-Napoca, în colaborare cu Filiala Nord-Vest a Autorității Electorale Permanente, recrutează personal pentru constituirea corpului experților electorali.

Persoanele care doresc să facă parte din acest corp trebuie să aibă cetățenia română, să cunoască limba română, scris și vorbit, să aibă drept de vot şi o stare de sănătate corespunzătoare îndeplinirii funcției. De asemenea, nu trebuie să facă parte dintr-un partid politic, trebuie să fi absolvit cel puțin învățământul general obligatoriu şi să nu fie urmărite penal, trimise în judecată penală sau condamnate penal.

Admiterea în Corpul experților electorali se face fie pe baza avizului favorabil acordat de Autoritatea Electorală Permanentă pentru activitatea anterioară ca președinte al biroului electoral al secției de votare sau locțiitor al acestuia, fie pe bază de examen.

Persoanele interesate de această funcţie trebuie să trimită, cu cel puţin 45 de zile înaintea desfășurării alegerilor, o cerere scrisă, termenul limită fiind data de 21 aprilie. Aceasta trebuie dusă la Direcția de Evidență a Persoanelor din cadrul primăriei, situată pe Calea Moților nr.5, camera 10, sau la Filiala Nord-Vest a Autorității Electorale Permanente, de pe Bdul 21 Decembrie 1989 nr. 58, camera 58.

Detaliile privitoare la condițiile ce trebuie îndeplinite, procedura de înscriere, cererile tip și alte informații pot fi aflate de pe site-ul www.roaep.ro, secțiunea „Corpul experților electorali" sau la Primăria municipiului Cluj-Napoca, Direcția de Evidență a persoanelor, Calea Moților nr. 5,camera10, tel.0264/591571, respectiv la Filiala Nord-Vest a Autorității Electorale Permanente, B-dul 21 Decembrie 1989 nr.58, camera 58, telefon 0264-480.887.

Comenteaza