Primăria ştia de FALS, dar a închis ochii. Neregulile sistemului de ticketing

Primăria ştia de FALS, dar a închis ochii. Neregulile sistemului de ticketing
Reprezentanţii primăriei au aflat înaintea DNA că CS Vision s-a folosit de documente false la licitaţia pentru sistemul de ticketing de la Cluj. Cu toate acestea, au cerut polonezilor de la Solaris să îşi doteze cele 40 de autobuze mov cu validatoare duale cumpărate de la firma braşoveană. În licitaţia există mai multe nereguli, inclusiv aceea că CS Vision a primit sume parţiale din contract, deşi lucrările pe care le-a făcut nu au putut fi testate.

Aşa cum ZIUA de CLUJ a scris în EXCLUSIVITATE, CS Vision a folosit la licitaţia pentru sistemul de ticketing de la Cluj documente tehnice de standarde de calitatea false, emise de fosta conducere a Incertrans SA (Institutul de Cercetări în Transporturi), care a fost schimbată la începutul anului 2013. Ticăloşia a ieşit la iveală în luna decembrie 2014, după ce Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, sesizat de companiile Radcom și UTI Systems SA, a primit confirmarea de la Incertrans. Atât MDRAP, cât şi Incetrans SA au făcut plângeri penale, iar cauza este cercetată de procurori DNA şi DLAF.

Au aflat din septembrie, dar s-au făcut că plouă

„Noi am aflat din momentul în care au fost sesizaţi cei de la ANRMAP (n.r. Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice) şi au venit în control la primărie. Anul trecut a fost, spre sfârşitul anului", a explicat Virgil Poruţiu, director tehnic în primărie şi manager de proiect pentru sistemul de ticketing.

La momentul evocat de Poruţiu, Solaris cumpărase deja validatoare duale şi calculatoare de bord de la firma ce avea să fie anchetată de DNA şi DLAF, CS Vision. Cei de la Solaris au vrut să încheie contract cu o altă companie de soft, dar recomandarea expresă a primăriei a fost să bată palma cu firma lui Răzvan Gabriel Bâgiu.

ZIUA de CLUJ a aflat că primăria putea opri acest lucru, mai ales că validatoarele şi calculatoarele au costat mult peste preţul pieţei. CS Vision a venit cu un preţ la licitaţia pentru sistemul de ticketing şi cu altul, TRIPLAT, în contractul încheiat cu Solaris, care nu a avut încotro şi a scos banii. Vorbim de 1.600 de euro+TVA pentru fiecare dintre cele 240 de validatoare şi 1.800 de euro+TVA pentru fiecare dintre cele 40 de calculatoare. În total, 456.000 de euro+TVA!

În 25 septembrie 2014, reprezentanţii din România ai firmei Solaris s-au adresat Incetrans SA şi au obţinut în premieră dovada falsului (găsiţi facsimilul ataşat). Sursele ZIUA de CLUJ susţin că au trimis faxul mai departe, la primărie, dar nu a fost crezuţi. Abia când au trimis documentul original, municipalitatea i-a luat în seamă. Ca urmare... respectivul document a fost ignorat. Aşa că Solaris a trebuit să îşi instaleze validatoarele şi calculatoarele de bord cumpărate de la CS Vision.

„Cei de la Solaris au spus tot felul de lucruri, nu pot să comentez acest lucru. Nu le-am solicitat să cumpere validatoarele de la CS Vision, dar există solicitări în scris din partea primăriei să respecte caietul de sarcini", a spus Virgil Poruţiu.

Afirmaţia directorului tehnic este însă contrazisă de un alt document, pe care îl găsiţi ataşat. În urma primirii adresei de la Incertrans SA, în 25 septembrie 2014, Solaris a solicitat primăriei să livreze validatoare de la SC Radcom SRL, prezentând un document prin care primeau acordul societăţii Unique Solutions SA, cea care a proiectat sistemul de ticketing.

Actul emis de Unique Solutions SA în 3 octombrie 2014 demonstra că validatoarele produse de SC Radcom sunt compatibile cu sistemul de ticketing, însă primăria nu a luat documentul în seamă şi a impus polonezilor să cumpere de la CS Vision.

Şase validatoare la patru uşi

Aici mai apare o ciudăţenie. În proiectul tehnic şi caietul de sarcini scrie negru pe alb că autobuzele trebuie să aibă un validator care să funcţioneze cu hârtie normală (subliniat cu roşu, în facsimil). Cu toate acestea, Solaris a trebuit să cumpere 240 de validatoare duale, câte şase pentru fiecare autobuz.

„Eu ştiu că fiecare autobuz trebuie să fie dotat cu şase validatoare, câte unul la fiecare uşă", a explicat Poruţiu, pentru ZIUA de CLUJ. Şi aici este o eroare: autobuzele Solaris au numai patru uşi. 

Celelalte 327 de mijloace de transport ale CTP au deocamdată un singur validator, însă Virgil Poruţiu susţine că urmează să se mai cumpere încă două pentru fiecare autobuz, troleibuz sau tramvai.

Tot în caietul de sarcini, precum și într-o clarificare dată de primărie în timpul licitației, este prevăzut că hârtia pentru biletele de călătorie trebuie să fie off-set (normală). Numai că nu este aşa. Validatoarele din maşini funcţionează numai cu hârtie termică. Vă mai amintiţi momentul de la inaugurarea autobuzelor mov? Emil Boc a scos din portofel un bilet normal şi a dorit să îl valideze, dar şeful CTP l-a oprit şi i-a oferit un alt tichet, pe hârtie termică. Se pare că, potrivit caietului de sarcini, Boc era cel care avea dreptate.

Plângere către MDRAP pentru plata la termen

La licitaţia pentru sistemul de ticketing au participat asocierea Ramb SRL&CS Vision, Radcom SRL şi UTI Systems. Primii au câştigat, iar DNA şi DLAF vor dovedi, cel mai probabil, că nu au făcut-o cinstit. Ambele societăţi învinse s-au adresat Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice: Radcom a raportat falsul, iar UTI Systems a înfierat un act adiţional la contractul cadru.

„Actul adiţional micşorează termenul de plată către CS Vision de la 180 de zile la 60 de zile şi este ilegal, deoarece contractul cadru nu permitea schimbarea termenului de plată", spun oamenii lui Tiberiu Urdăreanu.

Cei de la primărie sunt de altă părere: „Actul adiţional la contract s-a modificat potrivit legii. S-a modificat chiar legea privind plata la termen. Aşa am fi procedat indiferent cu cine am fi semnat contractul", a spus Virgil Poruţiu.

Primăria mai este acuzată şi că a plătit sume parţiale pentru realizarea sistemului de ticketing, deşi asocierea Ramb SRL&CS Vision nu a pus încă în funcţiune nimic. O parte din componente au fost livrate, însă nu a putut fi testat nimic, deoarece nu există softul care să le conecteze.

În mod normal, pentru a fi legale plăţile parţiale efectuate, ar fi trebuit să se facă teste de funcţionalitate pentru echipamentele instalate conform legilor în vigoare şi să se întocmească procese verbale de punere în funcţiune a echipamentelor instalate.

Cu familia la DNA. Legături cu PDL

SC Ramb Infrastructură SRL şi CS Vision aparţin unei "beizadele" din Braşov, Răzvan Gabriel Bâgiu. Tatăl său, Gabriel Bâgiu, se află în prezent în arest la domiciliu, fiind implicat în dosarul preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu. Firma lui Bâgiu senior, SC Ramb Sistem, a fost favorizată de Căncescu la atribuirea unor contracte. Societatea a încasat nejustificat peste 660.000 de lei, iar şeful judeţului a intervenit ca aceasta să obţină un alt contract, în valoare de 20 de milioane de lei, privind renovarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Braşov, deşi licitaţia fusese câştigată de o altă societate.

Juniorul Bâgiu are mai multe firme, cele pomenite mai sus, dar şi compania Viacor Engineering, cu sediul în Bucureşti, care împreună cu Rico SRL din Constanţa a obţinut un alt contract pe bani europeni la Cluj, cel pentru piste de biciclete. Nici mama lui Răzvan nu a rămas pe dinafară. Maria Bâgiu este administrator sau acţionat la unele dintre firme.

ZIUA de CLUJ a arătat cum familia Bâgiu a fost parteneră de afaceri şi apropiată a unui personaj promovat de PDL-iştii Theodor Stolojan, Emil Boc şi Vasile Blaga, pe când aceştia erau la guvernare. Personajul în cauză este Corvin Nedelcu, acum inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului.

Boc nu ştie nimic

"Din punctul nostru de vedere, contractul merge mai departe. Aşteptăm rezultatele anchetei procurorilor şi nu putem decât să respectăm soluţia pe care ne-o vor oferi instanţele de judecată", spunea primarul Emil Boc, joia trecută, ca răspuns la articolul în care ZIUA de CLUJ aducea pentru prima dată în spaţiul public informaţii despre documentele false folosite de CS Vision.

Citeşte şi:

Departamentul antifraudă pe fonduri europene şi DNA anchetează o licitaţie de la Primăria Cluj

Ce mică e lumea! Beizadeaua care a câştigat cu acte false licitaţia pentru ticketing vine din zona PDL

Comenteaza